Utilizatorii Chrome și Edge vor beneficia de scalare video 4K, dacă folosesc acceleratoare grafice Nvidia

28.01.2023
Utilizatorii Chrome și Edge vor beneficia de scalare video 4K, dacă folosesc acceleratoare grafice Nvidia

Nvidia este pe cale să extindă funcția de scalare RTX Video Super Resolution pentru a converti la rezoluție 4K orice clip vizionat în browser-ul Chrome sau Edge.

Curând, tehnologia Nvidia RTX Video Super Resolution va fi disponibilă pentru orice clip vizionat cu Microsoft Edge sau Google Chrome, PC-urile echipate cu acceleratoare grafice RTX 30-series și RTX 40-series folosind algoritmi de inteligență artificială pentru a spori claritatea percepută și nivelul detaliilor din imagini.

Deși, rezultatele pot varia de la caz la caz, noua metodă pentru augmentarea calității imaginii va fi disponibilă începând cu rezoluția 360p și până la 1440p, ajutând inclusiv utilizatorii care folosesc conexiuni mai lente la internet. Mai mult decât un algoritm de tip sharpening, RTX Video Super Resolution acționează inclusiv asupra cursivității imaginii, procesând clipurile video până la rata de refresh de 144Hz.

Deși, nu are neapărat legătură cu jocurile pentru PC, tehnologia RTX Video Super Resolution vine ca o extensie a suportului NVIDIA DLSS, folosit pentru a îmbunătăți claritatea percepută a imaginii în jocuri. În ambele cazuri, inovația constă în obținerea unei calități a imaginii simțitor îmbunătățită dintr-o sursă cu rezoluție inferioară. Totul, cu scopul de a consolida fidelitatea consumatorilor față soluțiile Nvidia de accelerare grafică.

Noua funcționalitate ar putea fi activată începând cu versiunea 530.xx a driverelor Nvidia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult