Vista şi UE duc Microsoft la sapă de lemn

Vista şi UE duc Microsoft la sapă de lemn

Sfârşitul lunii aprilie este cel în care companiile dau publicităţii rezultatele financiare ale primului trimestru. După ce am aflat că Motorola şi Sony Ericsson nu o duc prea bine, a venit rândul celor de la Microsoft să se „laude” cu pierderile suferite.

Vânzările sistemelor de operare Microsoft (a se citi Vista) au scăzut cu 24% faţă de anul trecut. Este vorba de vânzările directe, către utilizatorii finali. Alte aspecte care au dus la pierderi pentru Microsoft în acest trimestru au fost amenzile aplicate generos de Uniunea Europeană şi piaţa serviciilor online acolo unde Google i-a împins pe cei de la Microsoft în corzi. Acum ne dăm seama şi de ce este Microsoft atât de disperată să cumpere Yahoo!

Pe de altă parte, multimedia este în creştere pentru Microsoft. Veniturile din vânzările de Xbox şi Zune au cunoscut o creştere accentuată, de 68 de procente.

Per total, comparativ cu anul trecut, Microsoft este pe minus. Gigantul din Redmond a obţinut un profit mai mic cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2007.

Ballmer Microsoft