WhatsApp oferă acum criptare completă pentru toate comunicaţiile făcute prin intermediul aplicaţiei

06.04.2016
WhatsApp oferă acum criptare completă pentru toate comunicaţiile făcute prin intermediul aplicaţiei
WhatsApp a anunţat că a activat criptarea la ambele capete pentru toate tipurile de comunicaţii – text, voce, imagini, documente – făcute prin intermediul aplicaţiei sale de mesagerie care este folosită de peste un miliard de oameni din întreaga lume. 
 
Criptarea este activată implicit pentru toţi utilizatorii, a anunţat compania deţinută de Facebook. Anunţul vine la scurt timp după ce un vicepreşedinte al WhatsApp, Diego Dzodan, a fost reţinut în Brazilia după ce a refuzat să ofere autorităţilor informaţii despre unii utilizatori ai aplicaţiei.
 
Dzodan a fost acuzat că a ignorat un ordin judiciar emis în cadrul unei investigaţii secrete ce vizează activităţi de crimă organizată şi trafic de droguri. Un judecător brazilian a blocat în decembrie 2015 serviciul de mesagerie WhatsApp, după ce conducerea a refuzat să ofere informaţii poliţiei despre anumiţi utilizatori. 
 
 
Până acum, WhatsApp nu oferea criptare completă a datelor, ci doar pe traseul acestora de la un dispozitiv la altul. Prin criptarea la ambele capete informaţiile sunt criptate şi la nivel local, pe dispozitivele de pe care sunt trimise şi pe cele pe care ajung. „Ideea este simplă: când trimiţi un mesaj singura persoana care îl poate citi este cea căruia i-ai trimis mesajul. Nimeni nu poate vedea ce conţine acel mesaj. Nici infractorii cibernetici. Nici hackerii. Nici regimurile opresive. Nici chiar noi”, a transmis WhatsApp într-un articol publicat pe blogul oficial. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult