Windows 10 piratat – gratis de folosit, dar cu watermark pe ecran şi acces limitat la actualizări

Windows 10 piratat - gratis de folosit, dar cu watermark pe ecran şi acces limitat la actualizări

Microsoft vine cu noi clarificări privind condiţiile şi restricţiile impuse dispozitivelor care folosesc copii Windows 10 fără licenţă validă, instalate ca upgrade gratuit de la versiuni Windows 7 şi 8.1 piratate.

Printr-un anunţ făcut în luna martie 2015 prin vocea şefului diviziei Windows, Terry Myerson, Microsoft lăsa să se înţeleagă ca va oferi upgrade gratuit la Windows 10 inclusiv pentru dispozitivele care folosesc versiuni Windows piratate, fără nici un cost suplimentar pentru utilizatori. Primit cu entuziasm, anunţul iniţial nu spunea însă nimic despre eventuale restricţii pe care Microsoft ar putea să le impună, respectiv planul pentru convingerea utilizatorilor să treacă în legalitate. Venind cu o primă serie de clarificări, oficialii companiei au explicat că oferta pentru upgrade gratuit adresată utilizatorilor de versiuni piratate Windows 7 şi 8.1 în primul an de la lansarea Windows 10 nu este chiar fără restricţii, aceştia fiind nevoiţi să plătească pentru a beneficia de acces nelimitat la actualizări şi suport tehnic.

Windows 10 piratat - gratis de folosit, dar cu watermark pe ecran şi acces limitat la actualizări

Într-o nouă rundă de clarificări, Microsoft arată că de fapt oferta nu este pentru upgrade gratuit şi fără restricţii la Windows 10, ci doar un plan pentru a ˝permite utilizatorilor de versiuni Windows piratate să treacă o versiune oficială˝, profitând de ˝oferte atractive pentru upgrade la Windows 10˝ disponibile pentru achiziţie în magazinul Windows Store. Astfel, copiile Windows 10 instalate fără licenţă validă vor afişa un watermark permanent pe desktop, informând utilizatorii despre folosirea unei versiuni piratate. În plus, ar putea fi restricţionat accesul la actualizări, utilizatorii beneficiind doar de patch-uri de securitate, nu şi actualizări opţionale care îmbunătăţesc funcţionalitatea sistemului de operare.  

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult