Windows 10 primeşte funcţie Picture-in-Picture

10.02.2017
Windows 10 primeşte funcţie Picture-in-Picture

Microsoft a anunţat o nouă funcţie pentru Windows 10, care va permite vizionarea conţinutului video într-o fereastră suprapusă pe ecran, complet independentă de restul aplicaţiilor rulate.

Modul Picture-in-Picture ar putea fi deosebit de util celor care doresc să comunice prin apeluri video, sau să vizioneze canalul YouTube preferat în timp ce folosesc alte aplicaţii în modul maximizat. Noua funcţie este disponibilă deja în ultima versiune Windows 10 Insider Preview pentru PC (build 15031).

Trebuie spus că aceasta nu este tocmai o inovaţie, modul Picture-in-Picture fiind prezent deja în versiunea MacOS Sierra pentru PC-uri Apple. Funcţionalitatea oferită este similară, utilizatorii având posibilitatea să aleagă dimensiunea şi poziţionarea ferestrei în care va fi redat fluxul video, cât şi dacă doresc păstrarea acesteia deasupra altor aplicaţii Windows.

Potrivit Microsoft, noua fereastră numită Compact Overlay window funcţionează la fel ca orice altă fereastră pentru aplicaţii, servind la pre-vizualizarea conţinutului redat în aplicaţiile compatibile. Deloc surprinzător, primii beneficiari ai funcţiei Picture-in-Picture sunt aplicaţiile Skype Preview şi Movies & TV pentru interfaţa Modern UI. Desigur, noua funcţie va putea fi suportată şi cu aplicaţii create de terţi, în măsura în care acestea vor primi actualizările necesare.

 

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult