Windows 10 va fi finalizat în curând

Autor: Cătălin Niţu 07.07.2015
Windows 10 va fi finalizat în curând

Microsoft a intrat pe ultima sută de metri în procesul de dezvoltare al lui Windows 10. Se pare că săptămâna aceasta, compania va crea versiunea finală a sistemului de operare şi îl va livra în forma sa RTM (release to manufacturing) către dezvoltatorii de hardware. Spre diferenţă de alte versiuni de Windows, varianta RTM nu va fi nici pe departe înglobarea viziunii finale a software-ului, ci doar o variantă finisată.

Compania a vorbit deja despre schimbarea în procesul de dezvoltare al lui Windows 10. Acesta devine dintr-un produs, un serviciu, actualizările de software urmând să se lanseze mult mai des decât în trecut. De altfel, Windows 10 va fi ultimul sistem de operare de la Microsoft, iar acesta nu va fi niciodată finalizat 100%. Întotdeauna vor fi adăugate noi funcţii şi servicii, fie prin actualizări, fie prin intermediul magazinului Windows Store.

Interesant este ritmul accelerat de dezvoltare pe care sistemul de operare îl are în ultima perioadă. Membrii programului Insider au primit nu mai puţin de trei variante noi în cursul săptămânii trecute, fiecare corectând o listă consistentă de bug-uri. Dezvoltarea însă continuă şi după ce integratorii vor primi versiunea RTM de Windows 10. Ce va fi lansat pe 29 iulie în pachetul Windows 10 va fi mult mai stabil, va corecta şi alte probleme încă nerezolvate şi probabil va asigura compatibilitate cu un număr mai mare de componente hardware şi driveri.