Windows 10 va folosi tehnologii AI pentru a decide când trebuie declanşată instalarea automată a actualizărilor de sistem

26.07.2018
Windows 10 va folosi tehnologii AI pentru a decide când trebuie declanşată instalarea automată a actualizărilor de sistem

Una din „bubele” care frustrează cel mai mult utilizatorii Windows este aplicarea automată a actualizărilor de sistem, în momente ale zilei dintre cele mai diverse.

Nu puţini sunt cei care, prinşi în mijlocul unei probleme de serviciu care trebuia cât mai urgent soluţionată, au descoperit cum o simplă repornire a PC-ului se poate transforma într-o lungă şi frustrantă aşteptare după instalarea actualizărilor Windows. Punând pe primul loc dorinţa de a obţine adoptarea cât mai rapidă a noilor versiuni Windows 10, Microsoft a stârnit un adevărat scandal prin modul ambiguu, sau de-a dreptul înşelător, prin care utilizatorii erau „convinşi” să accepte actualizări majore, a căror instalare putea dura chiar şi câteva ore pe un PC de generaţie mai veche.

În prezent, Windows 10 se bucură de o bază consistentă de utilizatori, iar rata de adopţie în rândul celor care folosesc ediţii mai vechi de Windows creşte constant, parţial şi datorită faptului că PC-urile folosite mulţi ani la rând ajung la finalul duratei de viaţă. Profitând de aceste vremuri mai „lejere” pentru platforma Windows, Microsoft va modifica sistemul Windows Update implementând un „model predictiv” de instalare a actualizărilor.

Concret, sistemul de operare va folosi algoritmi de inteligenţă artificială pentru a „studia” obiceiurile utilizatorilor, determinând cel mai bun moment al zilei pentru declanşarea procesului  de instalare a actualizărilor şi iniţia repornirea automată a PC-ului. Spre exemplu, PC-urile cu Windows 10 vor putea determina nu doar dacă utilizatorul foloseşte sau nu dispozitivul, ci şi anticipa intervale recurente de inactivitate, cum ar fi pauzele de masă.

Totuşi, Microsoft nu explică ce strategie va folosi în cazul actualizărilor mai puţin reuşite, care uneori lasă nefuncţionale PC-urile vizate sau introduc alte probleme care nu existau până atunci.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult