Windows Defender primeşte upgrade-uri importante odată cu Creators Upgrade

Autor: Cătălin Niţu 14.03.2017
Windows Defender primeşte upgrade-uri importante odată cu Creators Upgrade

Mulţi utilizatori de Windows preferă să instaleze o soluţie de securitate realizată de companii specializate în acest domeniu, însă în ultimii câţiva ani componenta Defender a primit destule upgrade-uri pentru a putea fi folosită pentru protecţie de bază în faţa unor atacuri mai simple. Se pare că odată cu noul Creators Update pentru Windows 10, compania doreşte să ofere o soluţie mai avansată tuturor utilizatorilor sistemului de operare, cu noi algoritmi bazaţi pe „machine learning”, care să detecteze atacurile mai rapid şi mai eficient, chiar dacă nu este vorba despre un software de tip malware pe care să îl identifice pe baza unor definiţii.

Microsoft susţine că deja a folosit noile componente din Defender pe care le va implementa în Creators Update pentru a detecta diverse vulnerabilităţi zero-day ale sistemului de operare, acesta fiind destul de eficient pentru a opri intruziunile. Conform blog-ului oficial Microsoft Secure, noul Defender va putea să detecteze chiar şi intruziuni care au avut loc în urmă cu până la şase luni, având acces la rapoarte mai vechi în care sunt indicii despre atacuri, dar care nu erau detectate la timp de către sistemul de securitate mai vechi.

Pentru a putea face acest lucru, Defender va primi senzori software direct în memoria folosită de Windows, cât şi în kernel-ul sistemului de operare. Tot la categoria funcţionalitate nouă intră şi posibilitatea de a putea interzice accesul unui anumit fişier definit de utilizatori sau administratori de reţea pentru a împiedica răspândirea de viruşi. De asemenea, PC-urile vor putea comunica între ele la capitolul securitate, pentru a primi un raport de investigaţie asupra unui fişier „dubios” de pe PC-ul pe care se regăseşte.

Desigur, cei care doresc să testeze noul Defender se pot înscrie în sesiunea de testare beta, care este disponibilă chiar acum. Având în vedere că noul Creators Update este la doar câteva săptămâni distanţă, probabil că cel mai indicat este să aşteptaţi lansarea versiunii finale.