Windows, livrat sub licenţă Open Source? ˝Cu siguranţă este posibil˝, spune un oficial Microsoft

06.04.2015
Windows, livrat sub licenţă Open Source? ˝Cu siguranţă este posibil˝, spune un oficial Microsoft

Scenariul în care Microsoft oferă sistemul de operare Windows sub licenţă Open Source nu este imposibil, afirmă directorul  tehnic al diviziei Microsoft Azure, Mark Russinovich, în faţa participanţilor la conferinţa ChefConf 2015.

Perceput multă vreme drept inamicul numărul 1 în faţa a tot ce înseamnă proiect Open Source, fostul CEO Steve Ballmer mergând chiar până la a descrie Linux drept un ˝cancer˝ al industriei software, gigantul Microsoft pare acum mai deschis decât oricând la schimbări de atitudine şi opinii, atât de mult încât CTO-ul Microsoft Azure nu exclude posibilitatea unui viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat în care până şi Windows ar putea livrat sub licenţă Open Source. Potrivit aceluiaşi Mark Russinovich, în prezent aproape toate companiile – inclusiv parteneri Micrsoft – folosesc măcar parţial software dezvoltat în regim open source, determinând Microsoft să tolereze şi chiar să suporte aceste produse. Schimbarea de atitudine este întărită şi mai departe cu proclamaţia ˝Microsoft iubeşte Linux˝ rostită de CEO-ul Satya Nadella în luna octombrie 2014 .

Mai important decât suportul acordat produselor software este însă adoptarea idealurilor Open Source, susţinută şi de dezvoltatorii care solicită mai multă deschidere din partea companiei. Sub aceste influenţe, Microsoft a luat decizii care până de curând păreau de neconceput, spre exemplu deschizând sub licenţă open source platforma ASP.NET şi porţiuni mari din platforma .NET, respectiv participarea la proiecte open hardware. Potrivit lui Mark Russinovich, deschiderea platformei .NET sub licenţă Open Source are ca efect pozitiv o creştere a interesului acordat şi folosirea produselor Microsoft plătite.

Windows livrat sub licenţă Open Source? ˝Cu siguranţă posibil˝, spune un oficial Microsoft

Totuşi, livrarea platformei Windows ca produs open source nu ar fi deloc uşoară, codul sursă pentru aceasta nefiind împachetat pentru download şi compilare uşoară. Lăsând la o parte complicaţiile de ordin tehnic, Windows sub licenţă open source pare un ideal foarte puţin probabil în contextul actual. Chiar dacă influenţa sa a mai scăzut sub presiunea noilor platforme pentru dispozitive mobile, Windows rămâne încă o sursă importantă de venit pentru Microsoft, la care compania din Redmond nu va renunţa prea uşor. Totuşi, asta nu exclude ca măcar unele elemente care ţin de platforma Windows să fie trecute sub licenţă Open Source în următorii ani, dacă măsura este considerată a fi în avantajul companiei americane.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult