China, nu SUA, ar putea fi prima țară care va aduce prima dată mostre de materiale de pe planeta Marte

27.06.2022
China, nu SUA, ar putea fi prima țară care va aduce prima dată mostre de materiale de pe planeta Marte

Explorarea spațiului este un scop al omenirii încă din anii ’50, când Rusia și SUA au început această cursă, mai întâi cu punerea de obiecte pe orbita planetei, apoi prin punerea unui om în spațiu și, în final, explorarea satelitului natural al Pământului, Luna. Aceste progrese au fost făcute în doar câțiva ani la jumătatea secolului trecut, iar, de atunci, avansul tehnologic în acest domeniu a fost lent. Următoarea frontieră este planeta Marte, însă China, nu SUA sau Rusia, ar putea fi prima țară care va reuși să obțină primele mostre de pe Planeta Roșie.

China ar putea realiza misiunea în mai puțin timp decât SUA și Europa

Conform Sun Zezhou, designer-ul satelitului Tianwen-1 de pe orbita Marte, planurile din prezent ale Chinei sunt ca în 2031 să aducă înapoi pe Pământ primele mostre de materiale colectate de pe Marte. Până în prezent, toate misiunile care au avut ca obiectiv studierea planetei Marte, au fost făcute cu diverse sonde sau roboți care au colectat și analizat materialele colectate pe loc. Misiunea se va numi Tianwen-3 și implică mai multe stagii care vor fi realizate pe parcursul a câțiva ani.

NASA și ESA au de asemenea în plan o misiune similară, care ar putea începe în 2027, cu un an înaintea misiunii Tianwen-3. Totuși, întoarcerea mostrelor pe Pământ ar putea avea loc abia în 2033.

Prezentarea misiunii chineze menționează că aceasta va fi realizată prin utilizarea a trei vehicule diferite: unul pentru amartizare și eventuala decolare, un satelit care va orbita în jurul planetei și un modul de întoarcere. Acestea vor fi lansate separat folosind două rachete: Long March 5 și Long March 3B. Contactul cu planeta Marte ar trebui să aibă loc în septembrie 2029, iar colectarea și trimiterea mostrelor pe orbita Marte ar dura până în octombrie 2030. Aterizarea pe Pământ ar avea loc în luna iulie din 2031, dacă totul funcționează conform planurilor.

sursa: Spacenews

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult