Jeff Bezos, fondatorul Amazon și Blue Origin, pleacă în spațiu alături de fratele său

07.06.2021
Jeff Bezos, fondatorul Amazon și Blue Origin, pleacă în spațiu alături de fratele său

Jeff Bezos, la fel ca Elon Musk, investește mulți bani în dezvoltarea de tehnologii pentru explorarea spațiului cosmic. Spre diferență de Elon Musk însă, CEO-ul Amazon a anunțat că se va urca la bordul unei aeronave Blue Origin, care va ajunge la limita spațiului. Alături de Bezos, va urca la bordul navei și fratele său, Mark Bezos. Lansarea misiunii New Shepard va vea loc pe data de 20 iulie, iar unul dintre locurile de la bordul capsulei a fost scos luna trecută la licitație.

Jeff Bezos a anunțat că va merge în spațiul la bordul unei capsule Blue Origin

Cel care va câștiga licitația pentru locul la bordul New Shepard pe 12 iunie va merge în spațiu alături de Jeff Bezos și fratele său, într-o experiență care va dura aproximativ 10 minute. Primele aproximativ 3 minute vor fi pentru decolare și atingerea altitudinii de 100 km înălțime, după care vor urma câteva minute de imponderabilitate. Capsula va începe apoi coborârea și va ateriza cu ajutorul unor parașute la câțiva km distanță de locul decolării. În acest moment, licitația a ajuns la 2,8 milioane de dolari. Banii vor fi folosiți pentru finanțarea organizației non-profit Club for the Future, o inițiativă caritabilă operată de compania Blue Origin.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Jeff Bezos (@jeffbezos)

De altfel, racheta folosită pentru lansare va fi ateriza în poziție verticală, similar cu rachetele Falcon de la SpaceX, cu câteva minute înaintea capsulei. Racheta New Shepard a mai fost testată în trecut.

Jeff Bezos a anunțat că va fi la bordul acestei misiuni pe contul său de Instagram, unde spune că mersul în spațiu a fost unul dintre visele pe care le-a avut încă de la vârsta de 5 ani. Anunțul vine însoțit și de un clip video în care își invită fratele în această misiune.

sursa: The Verge

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult