Sateliții aflați pe orbita Pământului, defectați la tranzitarea acestei regiuni din spațiu

20.02.2021
Sateliții aflați pe orbita Pământului, defectați la tranzitarea acestei regiuni din spațiu

Oamenii de știință au identificat o regiune de pe orbita Pământului care poate cauza defecțiuni grave sateliților ce o tranzitează.

Denumită Anomalia Atlanticului de SUD, zona se întinde pe deasupra Americii de Sud și o parte din Oceanul Atlantic, acoperind o suprafață comparabilă Statelor Unite sau Europa Continentală. În acest perimetru, câmpul geomagnetic al pământului este substanțial diminuat, blocând mai puțin particulele de înaltă energie venite din spațiul interstelar. Dacă tranzitarea acestei regiuni de către un satelit vulnerabil se suprapune și producerea unei erupții solare, probabilitatea apariției unor defecțiuni crește exponențial.

Potrivit măsurătorilor, câmpul geomagnetic diminuat permite pătrunderea particulelor solare de înaltă energie până la distanță de 200km deasupra pământului, suficient pentru a atinge majoritatea sateliților ale căror orbite tranzitează perimetrul respectiv. În mod normal, protecția oferită de câmpul magnetic se întinde până la o distanță de 60000km, dar nu mai puțin de 1000 km față de Pământ.

orbita Pământului

Diferite de particulele de praf și alte obiecte care se pot intersecta cu orbitele sateliților artificiali, radiația cosmică este alcătuită din particule de înaltă energie care produc numai daune microscopice obiectelor pe care le întâlnesc. Suplimentar, energia acestora poate fi absorbită în circuitele electronice ca și sarcină electrică, cauzând suprasarcini.

Chiar și astronauții pot resimți tranzitarea porținuii din orbita Pământului expusă la radiația cosmică, unii dintre ei raportând că au văzut lumini intermitente albe, chiar dacă țineau ochii închiși. Telescopul spațial Hubble este, de asemenea, incapabil să colecteze date în timpul tranzitării Anomaliei Atlanticului de SUD.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult