Telescopul spaţial Kepler va fi retras din activitate

31.10.2018
Telescopul spaţial Kepler va fi retras din activitate

Telescopul spaţial Kepler, lansat în 2009 pentru a ajuta în descoperirea de noi planete din afara sistemului solar, va fi oprit în curând. Acesta şi-a consumat resursele de combustibil şi va rămâne pe orbita pământului, la o distanţă de 151 milioane de kilometri în spatele planetei. În cei nouă ani de funcţionare, telescopul a îndeplinit 19 misiuni de cercetare, cu mult peste proiecţiile de dinainte de lansare.

Proiectul Kepler avea un termen de rulare de numai patru ani, însă telescopul s-a dovedit a fi util pe o perioadă dublă. Acesta s-a lovit de mai multe probleme tehnice de-a lungul celor nouă ani de utilizare, precum un sistem de ghidaj defectat în 2012, şi intrarea în modul „stand by” în timpul utilizării în luna august a acestui an. Specialiştii de la NASA au reuşit să ghideze însă telescopul în ciuda defecţiunilor folosind o soluţie extrem de ingenioasă, folosind presiunea creată de undele solare pentru a compensa pentru reactorul de ghidare stricat.

Kepler este responsabil pentru descoperirea multor planete din alte sisteme solare din galaxie, iar acestui proiect i se atribuie şi pornirea unui nou domeniu de cercetare: studierea exoplanetelor. Acesta va fi înlocuit însă cu TESS (Transiting Exoplanet Survey Sattelite), care a fost lansat în luna aprilie pe o rachetă Falcon 9 de la Space X, în timp ce telescopul James Webb Space Telescope va ajuta în acest domeniu începând cu 2021, când va fi lansat.

La momentul lansării, Kepler era dotat cu cea mai performantă cameră digitală instalată vreodată pe un dispozitiv spaţial. Telescopul va fi oprit manual de la distanţă în următoarele două săptămâni.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult