Acer prezintă Iconia A3 – tabletă cu ecran de 10.1 inch la un preţ bun

02.09.2013
Acer prezintă Iconia A3 - tabletă cu ecran de 10.1 inch la un preţ bun

Anticipând forfota ce va urma pe durata expoziţiei IFA 2013, programată să înceapă peste numai câteva zile la Berlin, Acer trecut deja la lansări de produse anunţând tableta Iconia A3. Oferită în versiuni WiFi şi 3G, tableta cu ecran de 10.1 inch şi carcasă slim de 10.15 mm grosime va lua drumul magazinelor din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu începând cu luna octombrie.

Acer Iconia A3

Cu preţ de pornire fixat la 249 euro pentru versiunea WiFi, noua tabletă Acer pune la dispoziţie ecran IPS cu rezoluţie 1280×800 pixeli, cameră foto de 5MP şi sistem audio cu tehnologie Dolby Digital Plus, capabil să trimită setului de căşti sunet virtual surround 5.1.

Acer Iconia A3 foloseşte o configuraţie cu procesor quad-core la 1.2GHz (nuclee Cortex A7) şi promite autonomie de 9 ore la redare video. În funcţie de nevoi şi bugetul alocat, putem opta pentru 16GB sau 32GB spaţiu de stocare intern, extensibil prin ataşarea unui card de memorie microSD. Varianta 3G a tabletei Acer Iconia A3 poate fi cumpărată începând cu luna noiembrie, la un preţ recomandat de 299 euro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult