Dell a prezentat noua versiune a tabletei Venue 11 Pro: Intel Core M şi ecran Full HD cu stylus

Autor: Dorian Prodan 05.11.2014
Dell a prezentat noua versiune a tabletei Venue 11 Pro: Intel Core M şi ecran Full HD cu stylus

Acum o săptămână, Dell a anunţat noile sale tablete compacte din gama Venue 8 Pro, iar acum a venit rândul modelului mai mare Venue 11 Pro să treacă prin câteva schimbări. Gândită să înlocuiască un laptop uşor, noua tabletă oferă un procesor intel Core M, o tastatură detaşabilă şi, opţional, un digitizor şi conectivitate 4G.

Versiunea actualizată a tabletei business Dell Venue 11 Pro 7000 oferă un ecran IPS cu diagonală de 10,8” şi rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli, fiind astfel suficient de mare pentru a se putea lucra pe el dar totodată şi suficient de compact. În mod implicit, ecranul oferă un strat tactil capacitiv simplu cu 10 puncte de contact, dar un digitizor suplimentar pentru stylus de la Synaptics.

Versiunea anterioară a tabletei a folosit procesoare Intel Core i3 sau i5, însă noul model oferă un procesor Intel Core M-5Y10a cu o frecvenţă de tact de 2 GHz şi răcire pasivă. Configuraţia hardware este completată de o memorie RAM cu o capacitate de 4 GB, unităţi de stocare SSD cu 64 sau 128 GB şi o baterie cu capacitate de 38 Wh care promite o autonomie de 9 ore şi jumătate. Sistemul de operare folosit este Windows 8.1 Pro.

Lista de dotări mai include un adaptor wireless 802.11 a/b/g/n/ac cu arhitectură MIMO 2×2, Bluetooth 4.0, un slot MicroSD, ieşire video Micro HDMI, un port USB 3.0 standard, NFC. Opţional, utilizatorii pot alege şi conectivitatea LTE/3G oferită de un modem intern Intel. Dotările multimedia cuprind un sistem audio stereo, microfoane cu noise cancellation şi două camere foto cu rezoluţii de 2, respectiv 8 MP.

Tableta este însoţită de o tastatură detaşabilă care protejează şi ecranul atunci când este închisă. Tableta are dimensiuni de 280 x 176,5 x 10,75 milimetri şi o greutate de 734 de grame. Preţul acesteia va începe de la 699 de dolari cu tot cu tastatură.