Ecranele E Ink color pot fi acum rulate și pliate, simulând și mai bine hârtia. VIDEO

26.04.2022
Ecranele E Ink color pot fi acum rulate și pliate, simulând și mai bine hârtia. VIDEO

De curând, E Ink a lansat noile paneluri Kaleido 3, care promit dispozitive dimensiuni mai mari, împrospătare mai rapidă a ecranului și culori îmbunătățite, care vor aduce în curând pe piață tablete de diverse dimensiuni cu astfel de ecrane. Acestea nu sunt însă singurele ecrane noi pe care E Ink le lansează anul acesta. E Ink Gallery 3 este o nouă generație de display-uri care imită hârtia, care pentru prima dată, vor putea fi integrate și în dispozitive pe format pliabil sau rulabil.

Noile paneluri E Ink Gallery 3 primesc îmbunătățiri la toate capitolele

Ideea din spatele seriei de paneluri Gallery este conținutul static, fiind îmbunătățită afișarea imaginilor color în format E Ink. Față de generația precedentă, E Ink Gallery 3 oferă o rezoluție de 300 ppi, față de 150 ppi, cu peste 50.000 de nuanțe de culori, o îmbunătățire majoră de la cele 4.096 culori de pe varianta anterioară.

Cele mai mari îmbunătățiri apar însă la nivelul vitezei de împrospătare a imaginii. Gallery 3 poate să schimbe complet o imagine color pe tot ecranul în doar 1,5 secunde, ceva ce dura până la 10 secunde anterior. Există și un mod de funcționare mai rapid, care scade calitate imaginii, dar poate să schimbe complet afișajul în doar 0,35 secunde.

Dar cea mai importantă modificare este la nivelul formatului ecranului. Acesta va putea fi folosit în dispozitive rulabile sau pliabile, oferind o simulare și mai bună a unei cărți, reviste sau a unui ziar. Conceptele prezentate de E Ink demonstrează formate de dispozitive pe care le-am mai văzut anterior de la producătorii de smartphone-uri, dar cu paneluri E Ink, care nu folosesc retro-iluminare, fiind mai odihnitoare pentru ochi atunci când citești. Desigur, asta face aceste display-uri dependente de o sursă de lumină din exterior. E Ink spune că și aceste ecrane pliabile pot fi echipate cu LED-uri pentru, așa cum am mai văzut pe alte tipuri de dispozitive de tip „reader”.

Primele dispozitive echipate atât cu ecranele E Ink Gallery 3, cât și cu Kaleido 3, ar trebui să fie anunțate spre sfârșitul acestui an.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult