iPad Mini este programat să primească primul upgrade de design din ultimii 9 ani

13.07.2021
iPad Mini este programat să primească primul upgrade de design din ultimii 9 ani

iPad Mini este tableta are a primit de-a lungul timpului cea mai puțină atenție din partea companiei Apple. De la prima generație, din 2012 și până la cea mai recentă versiune, din 2019, tableta a avut același design general, aceleași dimensiuni și a primit modificări doar la nivelul componentelor interne. Se pare că în 2021, Apple va aduce în sfârșit un nou design, aliniat la modelele iPad Pro și iPad Air din ultimii câțiva ani.

iPad Mini 6 ar putea fi o versiune în miniatură a lui iPad Air 4

Mark Gurman de la Bloomberg a dezvăluit în newsletter-ul Power On că următorul iPad Mini va fi practic o versiune miniaturizată a modelului iPad Air 4, lansat în toamna anului trecut. Tableta va păstra dimensiunile reduse ale carcasei, însă ecranul său va crește de la 7,9 la 8,5 sau chiar 9” în diagonală. Desigur, forma tabletei va fi mult mai „plată”, cu margini drepte, la fel ca modelele recente de iPad și iPhone, sau chiar noul iMac de 24” cu M1.

Pentru că va împrumuta platforma iPad Air, iPad Mini 6 va folosi de asemenea componente similare. Vorbim despre renunțarea la port-ul Lightning în favoarea unui port USB-C, eliminarea butonului home și integrarea senzorului de amprentă Touch ID în butonul Power, cât și adopția unui hardware mai performant. Modelul iPad Mini 5 din prezent folosește un chipset Apple A12, același care se regăsea în iPad Air 3 și pe recentul iPad 8. iPad Air 4 folosește însă Apple A14, același cip care se regăsește în seria iPhone 12. Probabil că acesta va fi și pe iPad Mini 6.

Se pare că lansarea iPad Mini va coincide cu alte „refresh-uri” pregătite pentru această toamnă. Există zvonuri despre lansarea noilor modele MacBook Pro de 14 și 16”, cu procesoare M1X, care vor integra mai multe nuclee și cipuri grafice mai performante față de modelele cu M1 din prezent. Tot în toamnă este pregătit și un iMac cu ecran mai mare, probabil de 27 sau 32”, tot cu M1X, care să înlocuiască atât modelul iMac de 27”, cât și iMac Pro.

sursa: Bloomberg, via GSM Arena

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult