LG G Pad: o tabletă puternică şi uşoară cu ecran Full HD de 8,3″

LG G Pad: o tabletă puternică şi uşoară cu ecran Full HD de 8,3

LG este unul dintre acei producători celebri de telefoane care nu au reuşit să atingă un succes similar şi pe piaţa tabletelor. În 2011, LG a lansat tableta Optimus Pad, dar aceasta nu s-a bucurat de prea multă atenţie iar producătorul nu a mai continuat decât cu o subversiune destinată pieţei sud-coreene. Piaţa tabletelor a căpătat între timp o dinamică agresivă, producătorii de modele Android au reuşit să şubrezească dominaţia absolută a platformei iOS iar LG a decis că este cazul să-şi anunţe întoarcerea cu un produs nou: G Pad.

Prezentare, construcţie şi ergonomie

Dacă privim oferta actuale de tablete, este imposibil să nu remarcăm polarizarea forţelor către extremele spectrului dimensiunilor. Pe de o parte avem tradiţionala gamă de tablete cu diagonale de aproximativ 10”, de la care a început totul şi unde activează toată lumea, iar la celălalt capăt avem gama modelelor de 7”, care a devenit noul El Dorado către care se îndreaptă toţi producătorii.

În gama intermediară de 8 – 8,5” nu activează însă decât un număr redus de producători. Dincolo de Apple şi Samsung, care oferă produse celebre precum iPad Mini sau Note 8.0, această gamă este sărăcăcioasa deşi oferă un compromis bun între dimensiune şi spaţiu de ecran. Oferind o tabletă performantă cu un ecran de 8,3”, compania LG atacă exact acest segment de piaţă, tatonând precaută piaţa tabletelor într-un segment în care concurenţa este mai puţin agresivă.

Noua tabletă LG G Pad nu este menit să impresioneze din punct de vedere estetic, aceasta adoptând un design clasic care nu se face remarcat prin forme sau culori exotice. Acesta aspect banal nu trebuie să înşele, tableta recuperând cu o construcţie bună. Partea frontală, marginile laterale şi extremităţile părţii posterioare sunt fabricate dintr-o singură bucată de material plastic dur cu suprafaţă semi-mată, această structură monobloc dându-i o rigiditate ridicată.

Partea frontală a tabletei este extrem de simplă, aceasta fiind acoperită integral de suprafaţa protectoare de sticlă, sub care se adăpostesc ecranul, camera foto şi senzorul de luminozitate, şi fiind înconjurata de o ramă ceva mai înaltă care are rolul de protecţie.

Rama laterală are o formă asimetrică, muchiile laterale fiind rotunjite în timp ce capetele inferioare şi superioare au un profil geometric mai riguros. Aici găsim amplasate, în partea inferioară, doar conectorul Micro USB şi microfonul, în timp ce capătul opus oferă ieşirea audio jack de 3,5, senzorul infraroşu şi, ascuns după un capac protector, locaşul MicroSD.

Partea din spate este fabricată din aluminiu, capacul nedetaşabil prelungindu-se pe muchiile laterale, unde împarte jumătate din lăţimea carcasei cu structura monobloc din material plastic. În această ultimă zonă sunt amplasate butoanele pentru controlul volumului şi Power/Lock, acestea fiind fabricate din material plastic acoperit cu vopsea argintie. Detaliile sunt puţin numeroase, G Pad oferind doar o pereche de difuzoare stereo şi obiectivul camerei foto.

La aspectul bun al construcţiei se adaugă şi ergonomia. LG a folosit un ecran cu ramă îngustă, G Pad având o lăţime de numai 12,6 cm şi fiind deci mai îngustă decât celebrul iPad Mini. Carcasa are o grosime relativ redusă de 8,3 milimetri iar greutatea este apropiată de cea a modelelor cu ecrane mai mici, rezultatul fiind o tabletă uşoară, solidă şi uşor de utilizat cu o singură mână. Mai puţin inspirată este alegerea poziţiei difuzoarelor stereo. Amplasate pe spate, acestea sunt concepute doar pentru utilizarea tabletei în poziţie orizontală, iar cei care obişnuiesc să ţină tableta în mâna stângă vor constata suplimentar că difuzorul din partea de jos riscă să fie complet estompat de degete.

Ecran, hardware, specificaţii, autonomie

LG este unul dintre cei mai mari şi mai buni producători de ecrane IPS, deci nu este de mirare că G Pad a primit, la fel ca multe dintre telefoanele companiei, un astfel de panou. Acest ecran are o diagonală de 8,3” şi o rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli, densitatea ecranului ridicându-se la un foarte mulţumitor nivel de 273 ppi, uşor superior celebrului ecran Retina de pe iPad Air.

Ecranul IPS oferit de LG are o calitate bună, acesta oferind culori frumoase cu saturaţie naturală, un nivel de negru excelent şi un contrast ridicat. Pentru a putea atinge însă preţul de 1500 lei, LG a făcut unele compromisuri, iar ecranul IPS suferă de două deficienţe. Prima, şi cea mai puţin deranjantă, este variaţia de gamma care supraexpune nuanţele deschise, această deficienţă manifestându-se însă doar în cazul unghiurilor foarte ample de vizualizare. Mult mai deranjantă este însă strălucirea redusă a ecranului, practic doar de la 66% de procente în sus putând spune că vedem o nuanţă de alb suficient de curată. Ecranul are un tratament oleofobic bun, însă vizibilitatea în lumina solară este slabă.

La fel ca noua versiune a tabletei Nexus 7, LG G Pad foloseşte o platformă Snapdragon 600 care este promovată, din motive doar de Qualcomm ştiute, sub numele Snapdragon S4 Pro. APQ8064AB nu este cea mai rapidă soluţie de la Qualcomm disponibilă în acest moment, însă ţinând cont de preţ şi de faptul că tabletele cu Snapdragon 800 pot fi numărate pe degetele de la o mână, alegerea LG este foarte bună. După cum se observă din rezultatele testelor, LG G Pad oferă rezultate similare cu cele obţinute de noul Nexus 7, fiind astfel un produs puternic ce va rula fără nici o problemă orice aplicaţie din Google Play.

  • Ecran: 8,3”, 1920 x 1200 pixeli, IPS, LED
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 600
  • CPU: Krait 300, quad-core, 1,7 GHz
  • GPU: Adreno 320
  • RAM: 2 GB
  • Memorie internă: 16 GB (11 GB disponibili)
  • Card: MicroSD
  • Sistem de operare: Android 4.2.2
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0
  • Cameră foto: 5 MP, înregistrare 1080p
  • Cameră frontală: 1,3 MP
  • Conectori: MicroUSB, Slimport
  • Audio: difuzoare stereo, microfon
  • Baterie: 4600 mAh
  • Dimensiuni: 216,8 x 126,5 x 8,3 mm
  • Greutate: 338 grame
  • Altele: Miracast, senzor infraroşu, DLNA, QPair, GPS, USB OTG

Deşi telefoanele LG testate în ultima vreme au impresionat prin autonomia bună, G Pad se situează la polul opus, bateria cu o capacitate de 4600 mAh obţinând rezultate slabe atât în testul de browsing cât şi în cel de autonomie video. Se pare că procesorul setat la o frecvenţă  mai ridicată decât cea a modelului implementat pe Nexus 7 şi luminozitatea scăzută a ecranului, care ne-a silit să urcăm manual nivelul iluminării la 66 de procente, sunt o sarcină prea mare pentru o baterie cu care alte tablete se descurcă mai bine.

Software si cameră foto

LG G Pad oferă un software similar celui implementat pe telefonul G2, acesta fiind doar redimensionat pentru a se împăca mai bine cu ecranul cu diagonală mare. LG a combinat platforma Android 4.2.2 cu o interfaţă proprietară destul de simplă în aparenţă, dar care ascunde un număr impresionant de opţiuni.

Pe lângă facilităţile obişnuite din Home Screen, LG a implementat o multitudine de mici detalii interesante. Astfel, utilizatorul poate alege ordinea butoanelor din System Bar sau schimbarea fundalului acesteia, existând şi posibilitatea afişării suplimentare a unuia sau două butoane pentru deschiderea Notification Area sau a utilitarului pentru notiţe şi desen Quick Memo.

Alte detalii interesante sunt posibilitatea alegerii fundalului din App Drawer, posibilitatea schimbării imaginii pictogramelor sau dublarea dimensiunii lor, alegerea unor teme grafice pentru interfaţă şi posibilitatea de deschidere şi închidere a ecranului cu o atingere dublă de ecran.

Intrând mai adânc în particularizările LG, găsim un Notification Area complex, care oferă o listă derulantă care poate fi particularizată cu cele mai importante setări, lista de aplicaţii flotante Quick Apps, reglajele pentru sunet sau luminozitate şi butonul pentru setări. O idee interesantă este Slide Aside, opţiunea care permite salvarea în partea stângă a ecranului a trei dintre aplicaţiile mai des utilizate.

Printre cele mai interesante opţiuni introduse de LG se numără Wireless Storage, care permite accesul la memoria internă de pe un alt calculator din reţea, posibilitatea schimbării fontului de sistem sau a dimensiunii lui, corectarea aspectului aplicaţiilor mai vechi care nu sunt scrise pentru rezoluţia tabletei şi Guest Mode pentru limitarea accesului copiilor la setări sau. Lista nu se opreşte aici, LG oferind, la fel ca Samsung, opţiunea păstrării active a ecranului în momentul în care utilizatorul priveşte ecranul sau oprirea redării video în momentul în care privirea lui nu mai este detectată.

În plus faţă de software-ul de pe telefonul G2, tableta LG G Pad oferă aplicaţia pentru notiţe şi desen Note, o rudă mai puternică a lui Quick Memo care aduce mai multe tuşe pentru desen şi posibilitatea inserării de text, şi interesantul QPair, care permite controlul unui telefon mobil care foloseşte Android 4.1 sau mai nou.

După sincronizarea iniţială simplă, utilizatorul tabletei va putea vedea şi respinge apelurile sosite pe telefon, va putea citi mesajele SMS şi va putea răspunde la acestea, va putea vedea ultima aplicaţie folosită pe telefon şi va putea vedea unele notificări sau va fi înştiinţat despre existenţa acestora pe telefon. În plus, QPair oferă o altă cale de utilizare a telefonului ca hotspot şi, în cazul în care folosiţi un telefon LG, va permite şi transferul notiţelor din QuickMemo.

Cele mai multe tablete nu oferă camere foto cu o calitate prea bună, LG G Pad situându-se undeva pe la mijloc. Senzorul de 5 MP şi obiectivul cu deschidere F/2.6 capturează imagini cu culori bune şi expunere în general corectă, însă nivelul detaliilor este scăzut din cauza procesării, contrastul este cam slab iar zgomotul de imagine este vizibil. Partenerul frontal de 1,3 Mp oferă o prestaţie şi mai modestă, acesta fiind bun doar pentru convorbirile Skype dar impropriu pentru ceva mai pretenţios.

Redare media, modul infraroşu, GPS

LG G Pad oferă o pereche de difuzoare stereo amplasate pe capacul posterior. Deşi dimensiunile acestora nu promit prea multe, sistemul audio extern oferă un sunet cu un volum ridicat şi o fidelitate bună pentru nişte incinte minuscule. Ideea de a le amplasa pe spatele tabletei este însă complet neinspirată, utilizatorul trebuind să se mulţumească cu un volum mai redus deoarece sunetul este direcţionat în direcţia diametral opusă urechilor. În plus, poziţionarea duce la o pierdere sesizabilă a stereofoniei, atât de utilă în filme sau jocuri.

Pentru momentele în care aveţi nevoie de ceva intimitate, G Pad oferă o ieşire audio jack de 3.5mm. Calitatea redării este bună, aceasta având un volum ridicat, başi puternici şi o fidelitate bună, remarcându-se însă şi nivelul cam slab al înaltelor şi o saturaţie cam mare a mediilor.

Aplicaţia software Music oferă sortarea muzicii după artist, album sau gen, răsfoirea directoarelor, integrare DLNA, liste de redare, un timer pentru oprirea redării după cel mult două ore şi un egalizator cu şapte benzi. Interfaţa este una clasică pentru LG, excesul de texturi argintii amintind de sistemele audio din anii `80, însă produsul se achită bine de sarcini. O opţiune interesantă a interfeţei LG este micul meniu care apare când cuplăm căştile, acesta oferind legături către aplicaţiile Music, Videos, YouTube şi, opţional, şi către oricare alt program instalat.

Redarea video este pusă în valoare de o aplicaţie care oferă o bogăţie de opţiuni şi un suport bun pentru codec-uri. Aplicaţia LG oferă suport pentru H.264, DivX, Xvid, MPEG-4 (şi versiune mai vechi ale acestuia precum Div3), VC-1, WMV şi Flash Video, coloanele sonore suportate fiind AAC, MP3, WMA şi AC3. Aplicaţia oferă suport pentru subtitrări, utilizatorul putând alege fontul, culoarea şi conturul textului afişat, iar diacriticele româneşti sunt afişate corect chiar dacă nu există opţiunea de selectare a codului de pagină. Opţiunile utile includ captura de ecran, controlul vitezei de redare, sincronizarea subtitrărilor, Pan and Scan şi redarea continuă a fişierelor din acelaşi director.

LG G Pad nu oferă ieşiri video HDMI sau MHL, compania preferând standardul Slimport pe care l-am mai întâlnit, de exemplu, pe Nexus 4. Prin intermediul portului MicroUSB şi al unui adaptor, această interfaţă oferă o ieşire video capabilă să ducă fără probleme un flux video Full HD şi sunet stereo, cei care preferă să nu se încurce cu cabluri putând opta pentru streaming-ul wireless Miracast.

Pentru a completa o experienţa audio/video şi pentru a face din G Pad unicul echipament necesar pentru redarea media, LG a implementat şi un modul infraroşu pentru controlul echipamentelor media. Acesta permite setarea mai multor camere, fiecare cu televizoarele sau echipamentele DVD/Blu-ray aferente, oferă un set complet de butoane şi oferă şi o scurtătură în Notification Area. Aplicaţia nu oferă însă Learning Mode, ceea ce înseamnă că sunteţi limitaţi la lista de echipamente oferită de LG şi nu veţi putea programa alte produse precum amplificatoarele audio.

Modulul GPS nu se remarcă cu nimic deosebit, acesta având o sincronizare rapidă la rece şi o precizie bună, dar nivelul semnalului este modest, arareori depăşind un SNR de 35. Ecranul mare face din G Pad o opţiune utilă pentru navigaţia GPS auto, însă va trebui sa investiţi într-un încărcător auto din cauza autonomiei reduse a bateriei.

Concluzii

Reîntoarsă după doi ani de absenţă pe piaţa tabletelor, LG şi-a calculat destul de bine modul de atac. Oferită la un preţ rezonabil de 1500 de lei, tableta G Pad este un produs atractiv care se remarcă prin carcasa solidă si uşoară, platforma hardware puternică, prestaţia media şi ecranul Full HD de 8,3” cu parametri buni. Luminozitatea maximă a ecranului si poziţionarea difuzoarelor nu sunt prea bune, fără a fi însă bariere suficient de serioase în calea unei posibile achiziţii, punctul cu adevărat nevralgic fiind autonomia nesatisfăcătoare.

Părţi pozitive

platformă hardware
ecran
redare media
construcţie şi design
greutate

Părţi negative

luminozitate cam mică a ecranului
poziţionarea difuzoarelor
autonomie

Urmărește Go4IT.ro pe Google News