LG prezintă o tabletă Windows 8 cu tastatură slide şi un PC All-in-One

22.10.2012
LG prezintă o tabletă Windows 8 cu tastatură slide şi un PC All-in-One

LG H160 este o tabletă Windows 8 cu tastatură încorporată, fixată cu un mecanism ce glisează din spatele ecranului cu diagonală 11.6 inch.

Având menţionată o autonomie de aproximativ 10 ore, noua tabletă pare a fi realizată cu hardware Intel, probabil folosind un chipset Atom SoC (system-on-chip) din familia Clover Trail, compus din CPU dual-core cu tehnologie HyperThreading şi GPU Imagination SGX545, optimizat pentru multimedia şi interfaţa Windows 8 pe bază de tile-uri.

Potrivit LG, ecranul IPS de 11.6 inch dispune de interfaţă multitouch optimizată pentru un control precis, folosind accesoriul Smart Touch Pen.

Cu tot cu tastatura glisantă şi acumulatorul nedetaşabil, LG H160 cântăreşte aproximativ 1.05 Kg. Pe carcasa cu grosime 15.9 mm sunt acomodaţi un conector USB de mărime normală, ieşire HDMI şi slot microSD pentru extinderea spaţiului de stocare.

LG prezintă o tabletă Windows 8 cu tastatură slide şi un PC All-in-One

Destinat mesei de birou de a casă, LG V532 All-in-One este un PC cu ecran Full HD de 23 inch, motorizat de o configuraţie Intel Ivy Bridge cu procesor Core i5 mobile pentru sisteme laptop. Partea de multimedia este asigurată cu o placă video Nvidia GeForce 640M, iar pentru un plus de flexibilitate în petrecerea timpului liber avem şi un tuner TV integrat, capabil să funcţioneze ca şi televizor de sine stătător, fără a necesita pornirea sistemului de operare şi instalarea de drivere software.

LG V532 All-in-One şi tableta LG H160 vor fi lansate simultan cu sistemul de operare Windows 8, prezentat de Microsoft în data de 26 octombrie. Noile produse for fi disponibile mai întâi pe teritoriu Coreean, urmând ca disponibilitatea pe plan internaţional să fi asigurată ceva mai târziu.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult