Presat de concurenţă, Apple grăbeşte lansarea tabletei iPad Mini cu ecran Retina

01.08.2013
Presat de concurenţă, Apple grăbeşte lansarea tabletei iPad Mini cu ecran Retina

Cu a doua generaţie Nexus 7 deja lansată şi pe cale să ia drumul magazinelor din lumea întreagă, Apple dă semne că va grăbi lansarea tabletei iPad Mini cu Retina Display, încercând să prindă măcar sezonul cumpărăturilor de iarnă.

Ajutată cu un ecran de rezoluţie înaltă şi dotări hardware semnificativ îmbunătăţite, oferite la un preţ doar cu puţin mai mare decât al modelului precedent, tableta Nexus 7 din generaţia 2013 soseşte într-o piaţă ce încă nu-i oferă un competitor credibil. Cei de la Apple par însă hotărâţi să recupereze cât mai repede timpul pierdut şi fac pregătiri pentru lansarea unei noi versiuni a tabletei iPad Mini, care să includă un ecran cu rezoluţie înaltă.

Presat de concurenţă, Apple grăbeşte lansarea tabletei iPad Mini cu ecran Retina

Potrivit informaţiilor furnizate de publicaţia Wall Street Journal, Apple şi-a instruit deja principalii furnizori de componente pentru a face pregătirile necesare, aprovizionând stocurile de componente cu subansamble pentru o nouă tabletă din seria iPad Mini. Determinaţi să evite orice întârzieri în lanţul de aprovizionare, oficialii Apple par să fi trecut şi peste rivalităţii, aducând pe lista furnizorilor de ecrane producătorul Samsung, alături de Sharp şi LG.

Se pare că ecranul cu tehnologie Retina Display nu va fi singura îmbunătăţire notabilă pentru iPad Mini. Potrivit zvonurilor, spatele tabletei va putea fi personalizat alegând dintr-o colecţie de capace colorate interschimbabile, disponibile contra cost. Rămâne de văzut dacă aceste schimbări vor fi suficiente pentru a face din noua tableta iPad Mini un competitor serios pentru Nexus 7, al cărei preţ de pornire fixat momentan la 229 dolari are şanse mari să mai scadă după lansarea tabletei Apple, urmând exemplu dat cu tableta Nexus 7 din prima generaţie.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult