Samsung Galaxy Tab Pro 8.4 – performanţe de top şi un ecran impecabil

13.06.2014
Samsung Galaxy Tab Pro 8.4 - performanţe de top şi un ecran impecabil
Pachetul Software

Pachetul Software

Galaxy Tab Pro 8.4 este livrat cu versiunea Android 4.4.2 KitKat, deghizată folosind interfaţa TouchWiz şi utilată cu o selecţie de aplicaţii Samsung. Comparată cu modelul smartphone Galaxy Note 3, tableta primeşte în plus un Homescreen împărţit în 3 secţiuni. Bazat pe un design nou, acesta integrează propriul Newsfeed (Flipboard), afişează actualizări din reţelele de socializare preferate şi poate îndeplini o sumedenie de alte roluri.

Lock Screen Ecranul principal

Interfaţa Magazine UI include zonă pentru notificări şi propriul sistem multi-tasking, botezat Multi Window. După cum spune şi numele, funcţia Multi Window ne permite să folosim mai multe aplicaţii de Android simultan, fiecare având propria fereastră uşor de mutat oriunde găsim spaţiu liber pe ecran. La fel ca la sisteme Windows PC, ferestrele cu aplicaţii pot fi suprapuse una peste alta, maximizate, minimizate, redimensionate şi închise atingând simbolurile afişate în colţul dreapta-sus. Numai că în lipsa unui taskbar aplicaţiile minimizate apar sub formă de buline ilustrate cu icon-ul potrivit, pe care le putem muta oriunde pe suprafaţa ecranului.

Până la 3 aplicaţii în ferestre separate Aplicaţii minimizate

Totuşi, fiind vorba de o tabletă cu putere de calcul şi memorie RAM mai puţin permisivă decât un laptop sau PC desktop, numărul de aplicaţii care pot fi active simultan a fost limitat la 3. În practică, procesorul quad-core la 2.3GHz face faţă destul de bine la atâtea aplicaţii active simultan, însă dacă lucrăm cu aplicaţii mari consumatoare de resurse (Google Earth + YouTube + Web browser) degradarea performanţelor devine perceptibilă.

Aplicaţii minimizate Panoul lateral cu aplicaţii de lansat în Multi Window

Din păcate nu toate aplicaţiile de Android suportă modul Multi Window, însă cele compatibile sunt adăugate în panoul lateral activat la alunecarea degetului dinspre partea dreaptă a ecranului. Din păcate modul ales pentru activarea acestui panou nu este cel mai inspirat, apărând situaţii în care derularea albumelor cu poze sau articole în Flipboard prin comenzi swipe duce la activarea accidentală a panoului cu aplicaţii.

Ecranul Magazine Lista cu widget-uri pentru Magazine

Homescreen-ul oferit de Galaxy Tab Pro 8.4 este împărţit între ecranul central, newsreader-ul Flipboard accesibil cu o alunecare de la stânga la dreapta şi noul Magazine UI, accesibil cu o alunecare în direcţia opusă. Magazine poate fi extins în până la 3 ecrane virtuale, adăugând widget-uri din colecţia oferită de Samsung.

Flipboard Lista cu aplicaţii

Meniul Task Switcher este afişat în partea de jos pentru a nu eclipsa aplicaţia prezentă deja pe ecran, iar pentru un plus de flexibilitate oferă acces la aplicaţia Task Manager şi buton pentru închiderea simultană a tuturor aplicaţiilor rămase în listă.

Meniul pentru notificări Meniul pentru notificări (format extins)

Bara de notificări oferă reglaje individuale pentru volum şi luminozitatea ecranului, respectiv buton pentru ştergerea automată a listei cu notificări.

Părţi pozitive

Ecran de foarte bună calitate
Performanţe de top
Pachet software interesant
Slot microSD pentru expansiune
Disponibilă şi în variantă cu suport 3G/LTE
Preţ rezonabil

Părţi negative

Interfaţa prea încărcată cu efecte grafice poate fi lentă uneori
Difuzoarele stereo sunt poziţionate pe o singură latură a ecranului

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult