Transformer 3: răspunsul ASUS la seria de tablete Surface

30.05.2016
Transformer 3: răspunsul ASUS la seria de tablete Surface

Seria de tablete ASUS din gama Transformer cu Windows a ajuns la generaţia a treia, iar compania taiwaneză a luat în vizor piaţa de computere ultraportabile high-end. Noile Transformer 3, Transformer 3 Pro şi Transformer 3 Mini sunt realizate special pentru a concura cu gama Surface de la Microsoft. Desigur, cum era de aşteptat, ASUS câştigă războiul preţului, în timp ce oferă hardware cel puţin la fel de performant.

Transformer 3 Pro

Vârful de gamă este modelul Transformer 3 Pro, o tabletă de 12,6” cu rezoluţie 2880 x 1920 pixeli. Aceasta vine echipată cu procesoare i5 şi i7 din generaţia Skylake, opţiuni de până la 16 GB memorie RAM, SSD-uri de maximum 1 TB şi se livrează cu o tastatură confortabilă cu o cursă de 1,4 mm, foarte similară cu cea de pe laptopuri obişnuite (care vine chiar şi cu retroiluminare LED). Carcasa este realizată din metal, iar pe partea din spate este amplasat un suport metalic, care poate fi pus în orice poziţie doreşte utilizatorul.

La capitolul conectivitate, tableta beneficiază de port-uri USB Type-C, Thunderbolt 3, USB 3.0, mufă HDMI şi este compatibil cu o gamă largă de accesorii. ASUS lansează pe lângă Transformer 3 Pro şi accesoriile Pen, Universal Dock şi AudioPod, cât şi ROG XG Station 2. Aceasta din urmă poate găzdui o placă video dedicată, oferind tabletei compatibilitate cu headset-uri VR high-end precum Oculus Rift şi HTC Vive. Modelul de bază vine cu un preţ de intrare în gamă de 999 de dolari.

Transformer 3

Transformer 3 este similar în termeni de design, fiind realizat tot în jurul unui display de 12,6”. Deşi ASUS spune că va integra tot procesoare Skylake, este posibil să fie vorba doar despre modele Core i3 şi i5. Acest lucru asigură un profil mai subţire (doar 6,9 mm faţă de 8,35 mm) şi poate fi configurat cu SSD de maximum 512 GB şi cel mult 8 GB memorie RAM. Suportul metalic de pe spate a fost eliminat în favoarea tastaturii Sleeve Keyboard, care oferă însă aceeaşi cursă de 1,4 mm şi două poziţii de sprijin pentru tabletă. Preţul pentru Transformer 3 este stabilit la 799 dolari pentru varianta de bază.

Transformer 3 Mini

Modelul Transformer 3 Mini este însă soluţia de buget pentru tablete cu Windows 10 din partea ASUS. Acesta vine cu ecran de 10”. Aceasta este echipată de asemenea cu un picior care poate fi pus în orice poziţie, are un senzor de amprentă şi măsoară 8,2 mm în grosime. Modelul Mini este echipat cu procesoare Intel Atom pe arhitectură Kabby Lake. Această variantă nu a primit încă un preţ de pornire.

Niciuna dintre tabletele ASUS Transformer 3 nu are o dată de lansare stabilită, însă ASUS obişnuieşte să aducă pe piaţă astfel de produse la scurt timp după dezvăluire. 

Citeşte şi ASUS prezintă Transformer Book T100HA