Xiaomi lucrează la o tabletă cu ecran pliabil: primele imagini

15.01.2021
Xiaomi lucrează la o tabletă cu ecran pliabil: primele imagini

Primul dispozitiv cu ecran pliabil de la Xiaomi ar putea fi destul de aproape de o lansare oficială, întrucât angajații companiei deja au început să îl testeze în public. Noi imagini surprinse în transportul în comun din China sugerează că unul dintre primele astfel de produse ale companiei va fi oferi design similar cu cel al lui Galaxy Fold de la Samsung. Totuși, dimensiunile par să fie mai mari, fiind mai degrabă o tabletă pliabilă decât un telefon care se extinde.

Un angajat Xiaomi a fost surprins în public cu o tabletă pliabilă încă neanunțată

Chiar dacă din cele câteva imagini disponibile nu putem vedea prea multe caracteristici de design, fiind vorba despre un ecran pliabil cu o ramă groasă, de plastic, de jur împrejur, este destul de evident că este vorba despre un dispozitiv Xiaomi datorită interfeței. Tableta cu ecran pliabil rulează noul MIUI 12, alternativa producătorului chinez la interfața standard pentru Android de la Google. Aceasta este deja prezentă pe smartphone-urile companiei lansate în ultima perioadă și a început deja să ajungă și pe modele mai vechi sub formă de update.

Rama groasă din jurul ecranului ar putea fi însă o metodă de protecție pentru a ascunde design-ul real al dispozitivului. Deseori, când noi telefoane sau tablete sunt testate în afara laboratoarelor, acestea sunt învelite în huse care să mascheze identitatea dispozitivelor. Astfel, este posibil să vedem un model semnificativ mai atractiv din punct de vedere vizual.

Ce putem însă vedea destul de clar la acest model este că are un ecran mare, comparabil cu cel al unei tablete iPad, care poate fi împăturit de la jumătate, asemeni unei cărți. De asemenea,  nu putem observa o cameră foto frontală, o componentă care este destul de importantă pentru tablete, care au devenit mai degrabă produse de productivitate în ultima perioadă, după mulți ani în care au fost considerate dispozitive de consum.

Este posibil ca planul să fie ca această cameră să fie integrată sub display, sau poate că aceasta se află sub carcasa care ascunde design-ul dispozitivului.

De altfel, nu știm dacă tableta pliabilă de la Xiaomi folosește un ecran exterior. Ce știm cu siguranță este că Xiaomi folosește ecrane similare cu cele folosite de Samsung, care au o cută vizibilă în zona în care ecranul se pliază. Astfel, suprafața este aproape sigur protejată cu o folie din plastic. Rămâne de văzut  însă dacă folosește și sticlă ultra-subțire pentru a asigura o rezistență sporită când Xiaomi va face anunțul oficial.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult