Telekom anunță pornirea serviciilor 5G în România

14.06.2023
Telekom anunță pornirea serviciilor 5G în România

Clienții Telekom se pot bucura acum de conexiuni 5G în câteva dintre marile orașe din România. Acesta este ultimul operator major din piața din România care adoptă conexiunile de generație nouă, după ce Orange, Vodafone și Digi aveau deja rețele 5G funcționale pe teritoriul României. Telekom anunță astfel că toți clienții, indiferent dacă sunt pe cartelă pre-pay sau abonament, se pot bucura de conexiuni 5G.

Telekom 5G este disponibil în București și alte zece orașe

Anunțul menționează că tehnologia 5G este disponibilă momentan în câteva orașe, urmând ca acoperirea să crească în timp. București și Otopeni sunt în acoperirea 5G de la Telekom, alături de alte zece orașe: Brașov (și Poiana Brașov), Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța (și Mamaia), Ploiești, Craiova, Pitești și oradea.

Pentru a accesa serviciile 5G de la Telekom este necesar în primul rând un dispozitiv cu modem 5G integrat (din fericire, majoritatea telefoanelor din ultimii 2-3 ani includ o astfel de componentă), dar și o cartelă compatibilă. Cei care au cartele mai vechi vor trebui să le schimbe cu una din generațiile mai noi. Tehnologia 5G promite latență scăzută, conexiuni mai stabile chiar și în locuri aglomerate și un consum mai mic al bateriei.

„La Telekom Mobile, investim constant în dezvoltarea rețelei pentru a oferi clienților cele mai bune servicii mobile. Împreună cu echipa de specialiști, am reușit să implementăm rețeaua 5G în doar câteva luni, în mai multe regiuni din țară, folosind echipamente de ultimă generație. Astfel, rețeaua noastră respectă cele mai înalte standarde tehnologice specifice unei rețele a viitorului, având inclusiv surse de alimentare cu energie prietenoase cu mediul”, a declarat Florin Petolea, Chief Technology&Information Officer, Telekom Romania Mobile Communications S.A.

Conform comunicatului oficial de presă, Telekom a beneficiat de susținerea Samsung pentru implementarea și asigurarea compatibilității terminalelor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult