4G a făcut un pas înainte, transmisia de voce a devenit realitate

08.08.2012
4G a făcut un pas înainte, transmisia de voce a devenit realitate

Până astăzi, standardul LTE a fost folosit doar pentru transmiterea datelor, terminalele 4G de pe care se fac apeluri telefonice folosind modemurile 3G sau 2G, fie că sunt WCDMA, GSM sau CDMA 200 1x, pentru efectuarea apelurilor telefonice sau transmiterea de mesaje text. De această comutare între modemuri se ocupă CSFB (circuit-switched fallback technology) şi aceasta este tehnologia utilizată în prezent de toate terminalele 4G.

Operatorul nord american MetroPCS a anunţat că reţeaua sa a devenit prima din lume în care au fost activate serviciile de voce prin intermediul conexiunilor 4G (VoLTE), unicul terminal care va oferi clienţilor această facilitate fiind modelul LG Connect 4G, o îmbogăţire a ofertei fiind promisă pentru săptămânile următoare.

Qualcomm şi Ericsson au anunţat în luna februarie a acestui an că au pus la punct o metodă de control care permite comutarea din mers a unei convorbiri telefonice între reţelele 3G şi 4G. Soluţia dezvoltată de Qualcomm şi Ericsson este cunoscută ca single radio voice call continuity (SRVCC) şi permite comutarea din mers între standardele 3G şi 4G, facilitate obligatorie pentru certificarea capacităţilor de voce a modemurilor 4G (VoLTE) de către 3GPP.

În România, implementarea standardului 4G se află încă în etapa licitaţiilor pentru frecvenţe, inaugurarea primelor reţele fiind aşteptată undeva în primăvara anului viitor.

LG Connect 4G, primul terminal care a transmis o convorbire telefonică prin LTE

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News