A apărut telefonul cu XP, aşteptăm versiunea cu Windows 7

A apărut telefonul cu XP, aşteptăm versiunea cu Windows 7

O companie mai puţin cunoscută pe la noi, ITG (In Technology Group), a prezentat la târgul Computex care se desfăşoară anual în Taiwan, telefonul XPPhone. Inedit este faptul că acest terminal are la bază sistemul de operare Windows XP.

XPPhone are un ecran chiar mare pentru un telefon – 4.8 inch, TFT touchscreen, cu o rezoluţie de 800 x 480 pixeli. De asemenea, telefonul are o tastatură QWERTY glisantă, de pe care nu lipseşte blocul de taste numerice (numpad).

XPPhone

Nu se cunosc deocamdată specificaţiile complete ale dispozitivului, însă se pare că acesta va fi comercializat în mai multe configuraţii cu capacităţi de stocare de până la 120 GB. Nu se cunosc nici data lansării şi preţul.

Toate bune şi frumoase dar ce nu înţeleg e de ce au ales XP-ul? Bătrânul sistem de operare şi-a trăit veacul, iar Microsoft l-a trecut deja pe linia moartă. De ce nu au preferat Windows 7 care are şi facilităţi speciale pentru touchscreen şi rulează foarte bine şi pe calculatoare cu dotări tehnice mai modeste?