Actualizarea la Android 4.1 pentru Samsung Galaxy S III a început să fie disponibilă în România

24.09.2012
Actualizarea la Android 4.1 pentru Samsung Galaxy S III a început să fie disponibilă în România

Actualizarea la Android 4.1.1 a terminalului Galaxy S III, pe care Samsung a confirmat-o ca iminentă la începutul acestei luni, a început să fie disponibilă şi în Europa. Samsung nu a făcut nici un anunţ oficial, însă două terminale cumpărate din România au putut face saltul la noua versiune.

Actualizarea la Jelly Bean, pe lângă salturile de performanţă binecunoscute, aduce şi o serie de noi particularizări software Samsung. Astfel, compania a integrat notificările expandabile aduse de Android 4.1 în cadrul TouchWiz, transferul de fişiere prin S Beam este completat acum de suportul pentru Android Beam, managerul pentru aplicaţii oferă acces la panoul informativ Google Now iar desktop-ul oferă un mod de lucru simplificat pentru cei pentru care Galaxy S III este primul lor smartphone.

Alte noutăţi sunt Dormant Mode, un mod de lucru care permite blocarea temporară sau după un program a notificărilor, LED-ului de semnalizare sau a tonurilor de apel, şi actualizarea aplicaţiei S Memo cu S Note Lite, o versiune redusă a produsului care rulează pe Galaxy Note.

Actualizarea are o dimensiune de 283 MB şi poate fi instalată atât prin aplicaţia KIES cât şi Over-the-air. Aceasta este disponibilă în acest moment doar pe terminalele cumpărate direct din magazin, versiunile oferite de operatori putând avea întârzieri.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News