Android este în creştere în timp ce iOS şi Windows pierd din popularitate

31.10.2014
Android este în creştere în timp ce iOS şi Windows pierd din popularitate

Cel mai recent studiu de piaţă realizat de Kantar WorldPanel confirmă din nou faptul că sistemul de operare Android continuă să conducă piaţa de smartphone-uri la nivel mondial, în timp ce iOS, Windows Phone şi BlackBerry merg în urma sa în şir indian, fără să îşi schimbe poziţiile cunoscute deja.

Kantar susţine că LG şi Motorola s-au ridicat destul de mult în ultima vreme şi sunt în poziţii mult mai bune de a se lupta cu liderii de piaţă Samsung şi Apple decât erau în trecut. Ambele companii au beneficiat de succes comercial, după lansările noilor modele G3 şi Moto X.

În Europa şi Statele Unite, Androidul este în frunte cu 73,9, respectiv 61,8% din piaţă, fiind de departe cel mai popular sistem de operare mobil. iOS este pe locul 2, cu 15,4% în Europa şi 32,6% în Statele Unite, în timp ce Windows Phone reuşeşte să reprezinte doar 9,2% din piaţă pe vechiul continent şi 4,3% în America. Aceste cifre spun însă că iOS, deşi deţine un procent destul de mare în SUA, a scăzut cu 3,3% faţă de trimestrul 2 al anului curent. Şi Windows Phone a scăzut, însă cu un procent mai mic, de doar 0,3%.

Pe piaţa cea mai curtată de companii, China, Xiaomi este lider de piaţă cu 30,3% din vânzări, în timp ce Samsung este pe locul 2 cu 18,4%. 16% din totalul vânzărilor de smartphone-uri din această ţară au avut dispaly-uri de 5,5” sau mai mari. Acest lucru este îmbucurător în special penru Apple şi Samsung, care vin cu două phablet-uri premium cu display-uri mari: iPhone 6 Plus şi Galaxy Note 4.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult