Aplicațiile preinstalate pe telefoane Samsung, risc de securitate

14.06.2021
Aplicațiile preinstalate pe telefoane Samsung, risc de securitate

Potrivit unui raport independent, aplicațiile preinstalate pe telefoane Samsung pun în pericol securitatea utilizatorilor.

Acuzațiile vin din partea lui Sergey Toshin, fondatorul companiei de securitate Oversecured. Potrivit acestuia, aplicațiile preinstalate pe telefoanele Samsung ridică ”multiple vulnerabilități”, luând forma unor bug-uri și deficiențe de securitate care permit spionarea utilizatorilor și chiar deturnarea completă a dispozitivelor.

Sergey Toshin ar fi reușit să găsească mai multe vulnerabilități pe smartphone-urile Samsung, trei dintre ei constituind amenințări serioase de securitate. Totuși, acesta nu divulgă detalii exacte despre problemele descoperite, precizând doar că cea mai gravă dintre probleme ar putea ajuta hackerii să intercepteze mesaje SMS, păcălind cumva utilizatorii. Două dintre aceste vulnerabilități sunt totuși mai grave, putând fi exploatate fără nicio intervenție din partea utilizatorului. Astfel, un atacator ar putea „citi și/sau scrie fișiere, beneficiind de privilegii de acces ridicate asupra dispozitivului”.

 

Aparent, toate vulnerabilitățile descoperite la telefoane Samsung au fost deja raportate prin intermediul programului bug bounty pus la dispoziție de compania sud-coreeană. Astfel, compania lui Sergey Toshin ar urma să fie recompensată pentru efortul depus, problemele de securitate fiind remediate înainte ca vulnerabilitățile respective să fie exploatate în atacuri reale. În prima parte a acestui an, Oversecured a cumulat deja 30000 dolari sub formă de recompense, pentru semnalarea a 14 probleme de securitate ce afectau dispozitivele Samsung.

Deocamdată, nu este clar cât va dura până ce Samsung va remedia fiecare dintre problemele care i-au fost aduse la cunoștință. Probabil că, atât timp cât nu sunt divulgate de compania care le-a descoperit, vulnerabilitățile nu vor crea neplăceri deosebite posesorilor de telefoane Samsung .

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult