Apple A17 Bionic de pe iPhone 15 lasă în urmă Snapdragon 8 Gen 3. Primele teste în GeekBench

14.08.2023
Apple A17 Bionic de pe iPhone 15 lasă în urmă Snapdragon 8 Gen 3. Primele teste în GeekBench

Conform testelor preliminarii din GeekBench, Apple pare că va continua să conducă piața de dispozitive mobile atunci când vine vorba despre performanța brută. Primul test cu noul procesor Apple A17 Bionic, cel care va fi integrat în modelele iPhone 15 Pro, demonstrează o performanță semnificativ mai mare față de A16 Bionic de anul trecut, dar și față de Snapdragon 8 Gen 3, care a apărut de asemenea listat în teste neoficiale.

Performanța procesorului A17 Bionic de la Apple este cu o generație peste Snapdragon 8 Gen 3

Conform NaveenTechWala, un leaker de pe rețeaua de socializare X, Apple ar putea să își mărească semnificativ distanța față de alternativele cu Android atunci când vine vorba despre putere de procesare. În testul GeekBench, noul procesor Apple A17 Bionic a atins un scor de 3.269 puncte în testul Single-Core și 7.666 puncte în testul Multi-Core. Aceste rezultate reprezintă o îmbunătățire semnificativă de la an la an. Vedem un aport de 29% în Single-Core față de A16 Bionic și de 19% în Multi-Core (2.531/6.460).

Nici scorul în testul Compute nu este mai prejos. A17 Bionic a reușit să atingă 30.669 puncte în testul de GPU, pe când A16 atingea doar 23.000 de puncte.

Se pare că procesul de fabricație pe 3nm permite procesorului de la Apple să atingă frecvențe nemaiîntâlnite pe un smartphone până acum. Testul din GeekBench menționează o frecvență de 3,7 GHz pe nucleele de performanță de pe CPU.

În comparație, testele „neoficiale” disponibile pentru Snapdragon 8 Gen 3, procesorul care va sta la baza flagship-urilor concurente cu Android în 2024, atinge scoruri de 2.223 puncte în Single-Core și 6.661 puncte în Multi-Core. Practic, Snapdragon 8 Gen 3 pare abia să prindă din urmă A16 Bionic de anul trecut.

Rămâne de văzut pe la sfârșitul lunii septembrie, în urma testelor independente, dacă rezultatele de față sunt obținute pe prototipuri mai performante, sau dacă într-adevăr aceasta este performanța reală pe care o va oferi iPhone 15 Pro cu procesor A17 Bionic.

via PhoneArena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult