Apple anunță Self Service Repair, programul care va permite reparații de iPhone și Mac acasă, cu componente originale

17.11.2021
Apple anunță Self Service Repair, programul care va permite reparații de iPhone și Mac acasă, cu componente originale

Apple este una dintre companiile care de-a lungul timpului au încercat pe cât posibil să limiteze posibilitățile de reparații acasă sau în centre neautorizate. Recent, compania a blocat înlocuirea ecranelor prin blocarea funcționalității Face ID pe un alt ecran decât cel original, însă după critici online, reprezentanții Apple au anunțat că vor elimina această limitare. La doar câteva zile după această veste, vine un anunț și mai neașteptat: Apple pornește programul Self Service Repair, care va permite utilizatorilor să comande componente originale și uneltele necesare pentru a repara dispozitivele acasă.

Utilizatorii vor putea să comande componente și unelte pentru reparații de iPhone acasă

Într-o mișcare complet necaracteristică pentru Apple, compania promite că începând din 2022 va oferi (pentru început) utilizatorilor din Statele Unite posibilitatea de a-și repara dispozitivele mobile acasă, fără să apeleze la un service autorizat sau independent. Compania va pune la dispoziția utilizatorilor componente precum ecrane, baterii sau sisteme de camere pentru iPhone-uri și va livra alături de piese toate uneltele necesare, originale, pentru a realiza operațiunea.

Mai mult, programul Self Service Repair va pune la dispoziția tuturor instrucțiunile necesare, în format text, pentru a duce la bun sfârșit operațiunea necesară.

Aceasta nu este primul pas pe care Apple îl face în această direcție, însă este cu siguranță cel care va avea cel mai mare impact. Anterior, compania a permis service-urilor independente să se înscrie într-un program prin care să poată comanda același tip de componente originale, pe care nu le pot cumpăra din alte surse în mod oficial.

Primele dispozitive care vor putea fi reparate acasă în cadrul acestui program sunt modelele iPhone 12 și iPhone 13. Componentele vor fi disponibile începând cu începutul 2022 în SUA, iar, în timp, disponibilitatea lor va fi extinsă către mai multe țări până la finalul anului. Apple promite că va oferi peste 200 de tipuri de componente și unelte, pentru a permite reparațiile cele mai comune pentru aceste telefoane.

După iPhone, Apple va adăuga și computerele Mac cu procesoare M1 în programul Self Service Repair

După iPhone-uri, următoarele computere care vor fi incluse în programul Apple Self Service Repair sunt computerele Mac cu procesoare M1 la „bord”, care vor primi un tratament similar.

Nu este clar însă cât vor costa toate aceste componente, dar, fiind vorba despre Apple, cu siguranță nu vor fi ieftine. Pentru majoritatea utilizatorilor, apelarea la un service autorizat va fi în continuare cea mai sigură metodă de reparație, însă Apple dorește acum să permită și persoanelor care se descurcă să își repare dispozitivele acasă să o facă fără limitări artificiale.

„Asigurarea accesului la componente Apple originale oferă clienților noștri mai multă libertatea de alegeri în cazul în care sunt necesare reparații”, a declarat Jeff Williams, COO Apple. „În ultimii trei ani, Apple a dublat numărul de service-uri cu acces la componente originale Apple, unelte și pregătire, iar acum oferim și o opțiune pentru cei care doresc să își realizeze propriile reparații. ”

sursa: Apple

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult