Apple ar putea ataca piaţa telefoanelor gigant cu un iPhone de 4.8 inch

Apple ar putea ataca piaţa telefoanelor gigant cu un iPhone de 4.8 inch

Dacă ultimele zvonuri se adeveresc, febra telefoanelor gigant pare să cuprindă şi Apple, compania pregătind lansarea unui model iPhone cu dimensiuni record.

Apple atacă piaţa telefoanelor gigant cu un iPhone de 4.8 inch

Potrivit unor surse apropiate ziarului China Times, Apple ar putea lansa în acest an până la 3 modele iPhone diferite, dintre care unul cu ecran de 4.8 inch şi dimensiuni ce îl plasează undeva la jumătatea distanţei dintre gama smartphone convenţională şi cea a tabletelor compacte. În calendarul de lansări ar putea fi şi un iPhone prevăzut cu o cameră foto de 12 MP, rezervat pentru sfârşitul acestui an.

Cât despre noul iPhone cu ecran de 4.8 inch, ştim despre el doar că ar putea veni echipat cu o cameră foto de 8 MP, construită folosind lentile produse de Largan Precision – unul dintre furnizorii de componente pentru telefoane Apple iPhone.

Deşi noile zvonuri trebuie tratate cu o doză zdravănă de scepticism, nu trebuie să uităm că echiparea modelului iPhone 5 cu ecran de 4 inch şi existenţa unei tablete iPad Mini cu ecran de 7.9 inch sunt dovezi clare ce atestă disponibilitatea Apple spre diversificarea ofertei de produse. Mai mult decât atât, competitorii din industrie au luat deja iniţiativa lansând modele cu ecrane cel puţin la fel de mari, cum ar fi Samsung Galaxy S3 cu ecran de 4.8 inch.

Pentru moment reprezentanţii Apple nu au dat nici declaraţie prin care să confirme sau să infirme ipoteza unui model iPhone de 4.8 inch.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult