Apple ar putea colabora cu LG pentru dezvoltarea iPhone-ului pliabil

18.02.2021
Apple ar putea colabora cu LG pentru dezvoltarea iPhone-ului pliabil

Samsung Display este considerat cel mai bun producător de ecrane OLED de pe piața de smartphone-uri, însă alternative precum cele de la LG Display nu sunt foarte departe. Ba chiar Apple ia în considerare utilizarea de ecrane de la concurență pentru următoarele generații de iPhone. Conform Digitimes, compania americană ar putea alege LG drept furnizor pentru ecranele pliabile ale primului său telefon pliabil, în defavoarea Samsung.

LG colaborează deja de mai mult timp cu Apple

Apple și LG au o relație mai veche, compania furnizând în trecut ecrane LCD pentru producția modelelor iPhone de-a lungul timpului, alături de Japan Display. Astfel, parteneriatul cu LG nu ar fi tocmai surprinzător. Conform informațiilor publicate de Digitimes, cele două companii colaborează pentru realizarea unui dispozitiv pliabil, care ar putea sau nu să ajungă pe piață. Chiar dacă LG ajută Apple să perfecționeze design-ul unui astfel de dispozitiv, nu există garanția că producătorul sud coreean va fi și furnizorul variantei finale.

De altfel, LG sau Samsung nici măcar nu sunt singurele opțiuni din piață. BOE, producătorul chinez de ecrane OLED, deja a demonstrat că poate să furnizeze astfel de ecrane pentru Huawei. Există pe piață modelele Huawei Mate X și Mate Xs, care folosesc ecrane chinezești, care s-au dovedit a fi destul de rezistente în timp și totodată performante din punct de vedere al calității imaginii afișate. Totuși, pentru Mate X2, care se va lansa în curând, se zvonește că Huawei folosește tehnologie de la Samsung.

Conform informațiilor care au ajuns în mediul online de curând, Apple testează multiple prototipuri de iPhone pliabil, atât cu design inspirat de Galaxy Z Fold, cu ecran mare de formă pătrată, care poate înlocui o tabletă, cât și cu ecran pliabil cu ecran înalt, într-un format „clamshell”, la fel ca Galaxy Z Flip.

sursa: Digitimes

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult