Apple ar putea integra Touch ID sub ecranul următoarelor modele iPhone

17.10.2020
Apple ar putea integra Touch ID sub ecranul următoarelor modele iPhone

iPhone X a fost cea mai mare schimbare de design pentru gama iPhone de la apariția modelului original. În locul butonului frontal cu amprentă a fost ales un nou sistem de autentificare biometrică, care folosește lasere și o cameră cu infraroșu pentru a detecta forma feței utilizatorilor. Face ID a înlocuit Touch ID pe gama de telefoane mai noi, însă această decizie a fost criticată de către mulți dintre utilizatori. Alte companii s-au îndreptate în schimb către soluții de amprentă sub ecran, iar Apple ar putea aduce înapoi Touch ID pe telefoane cu o soluție similară.

Touch ID se bucură deja de succes în rândul utilizatorilor de iPad și MacBook

Touch ID este numele pe care Apple îl folosește pentru a descrie senzorul de amprentă. Acest senzor se găsește acum doar pe dispozitivele din gamele mai ieftine și medii din gama sa, cât și pe laptop-uri. iPhone SE este singurul model de smartphone Apple care încă oferă acest senzor, restul fiind echipate cu Face ID. De asemenea, tabletele iPad 8, iPad Mini și iPad Air 4 sunt singurele care folosesc un senzor Touch ID, modelele iPad Pro fiind echipate de asemenea cu Face ID.

Totuși, până la noul iPad Air, toate modelele cu Touch ID foloseau senzorul din butonul Home. Odată cu noul iPad, compania Apple a demonstrat că este dispusă să experimenteze cu această tehnologie, oferind un senzor de amprentă în butonul power. Ei bine, se pare că acest experiment s-a dovedit a fi un succes, iar Apple ia în considerare integrarea Touch ID în ecranul modelelor din viitor.

Sursa acestor informații nu este una oficială, fiind vorba despre leaker-ul L0vetodream de pe Twitter. Acesta a oferit însă detalii despre produse Apple înainte de lansare și pare să fie aprobat inclusiv de Jon Prosser, care în ultimii ani a confirmat multe caracteristici ale produselor Apple înainte de anunțul lor oficial. L0vetodream a publicat pe Twitter un mesaj scurt, care este puțin codificat: „MESA uts for iPhone”. Jon Prosser a venit și cu „traducerea”, din fericire.

Următorul iPhone ar putea folosi Touch ID sub ecran

Se pare că mesajul publicat de leak-er înseamnă că Touch ID vine sub ecran pe modele iPhone. Traducerea este destul de simplă, dacă cunoști câte ceva despre hardware-ul de telefoane Apple. „Mesa” este numele intern de cod al tehnologiei Touch ID, în timp ce „uts” înseamnă „under the screen”.

Desigur, vorbim despre un simplu Tweet și un mesaj codificat, dar atât L0vetodream, cât și Prosser, s-au dovedit în trecut a fi surse de încredere pentru leak-uri despre Apple, așa că măcar știm că Apple ia în considerare această tehnologie.

Probabil lucrul care a împins compania în această direcție este chiar pandemia de COVID-19, care demonstrează limitările recunoașterii faciale. Sigur, aceasta funcționează foarte bine, dar dacă ai fața acoperită cu o mască, trebuie neapărat să introduci PIN-ul. O a doua opțiune, cu senzor de amprentă ar putea fi mai utilă. Acum rămâne întrebarea dacă Face ID va fi înlocuit cu Touch ID pentru a reduce dimensiunile decupajului, sau dacă vor fi folosite în paralel.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult