Asus P750, un PDA Phone care merită băgat în seamă

27.06.2008
Asus P750, un PDA Phone care merită băgat în seamă
Software, cameră, baterie, concluzie

Windows Mobile 6

Aşa cum am spus şi la început, P750 are ca sistem de operare Windows Mobile 6.0, nu 6.1, cea mai nouă versiune. Motivele pentru care Asus a ales această versiune nu sunt foarte clare, poate că sunt certaţi cu Microsoft sau poate că dispozitivul a fost construit înainte ca Microsoft să lanseze Windows Mobile 6.1, adică acum aproximativ 3 luni.

Programe proprii

În afară de programele standard ale sistemului Windows Mobile despre care am vorbit în alte teste, Asus P750 vine şi cu câteva aplicaţii proprii, pentru a se diferenţia de alte dispozitive cu Windows Mobile. Este vorba de o alternativă la meniul principal, numită Asus Launcher, care arată ceva mai bine decât meniul standard din Windows, dar nu se poate spune că aduce un plus extraordinar de funcţionalitate.

Mode Switcher este un mic meniu (la propriu) cu câteva iconiţie care permit printre altele schimbarea orientării ecranului sau revenirea în home screen. Mai există un program de backup care salvează mail-urile, documentele şi însemnările din calendar pentru eventualitatea neplăcută a pierderii de date. În fine, P750 mai are un Streaming Player care, exact cum îi spune şi numele, face streaming filmelor de pe Internet.

Asus P750

Camera foto

Camera foto deşi are 3 MP şi autofocus, nu este unul din atuurile PDA Phone-urilor în general, iar Asus P750 nu face excepţie de la acest princpiu. Este acolo pentru situaţiile în care nu ai camera foto la tine, însă nu se poate ridica la nivelul calitativ al unei camere foto digitale. Totuşi, calitatea fotografiilor este acceptabilă pentru un dispozitiv de acest gen.

Asus P750

Aplicaţia camerei foto punctează la capitolul ergonomie. Meniurile sunt desenate frumos şi permit accesul rapid la funcţiile oferite. Nu lipseşte nici una dintre cele mai la modă funcţii ale domeniului în momentul de faţă, geotagging-ul.

Asus P750

Baterie

Asus P750 se încadrează în media dispozitivelor inteligente în ceea ce priveşte autonomia: 2-3 zile în condiţii de utilizare normală. Evident, la o utilizare intensă, bateria se poate consuma şi într-o singură zi.

Concluzie

După cele câteva zile în care l-am avut la dispoziţie am realizat că Asus P750 este unul dintre cele mai bune PDA Phone-uri pe care le-am văzut şi testat în ultimul an. Sigur, nu este HTC, dar se poate bate oricând de la egal la egal cu un dispozitiv al compatrioţilor taiwanezi. Punctele slabe pe care i le reproşez (enumerate mai jos) sunt mai puţin importante, aspectele pozitive fiind covârşitoare.

Plusuri:

[+] Windows Mobile Proffesional cu aplicaţii office pentru vizualizarea şi editarea documentelor
[+] procesor puternic, sistemul se mişcă bine
[+] design serios, construcţie solidă
[+] suport microSDHC, HSDPA, Wi-Fi
[+] butoane pentru OK şi Start
[+] intrare pentru antenă GPS externă
[+] încărcător auto şi suport pentru parbriz (folosire ca GPS) incluse în pachet

 

Minusuri:

[-] ecranul putea fi mai mare
[-] styluss-ul e plasat în dreapta jos. ideal ar fi (aviz producătorilor) în dreapta sus, pentru dreptaci cel puţin
[-] controller-ul ar fost ideal dacă ar fi fost ceva mai înalt

 
 
Construcţie, design

În ultima vreme s-a putut observa o inflaţie de telefoane inteligente şi PDA-uri cu Windows Mobile. Nu doar clasicii HTC şi E-Ten au lansat destul de multe dispozitive cu acest sistem de operare, dar şi alţi producător precum Samsung sau Sony Ericsson par să prefere sistemul de operare al celor de la Microsoft. Acestora li se adaugă cei de la Asus care, deşi nu au o mare experienţă în domeniu, par să înveţe şi scoată dispozive din ce în ce mai bune. Cel mai nou PDA Phone al taiwanezilor de la Asus este modelul P750.

Need For Speed

Încă înainte de a-l primi la test, am aflat că Asus P750 are un procesor Intel puternic, la 520 MHz, dar o cantitate de memorie RAM modestă, 64 MB. Şi eram curios cum se împacă cele două caracteristici, un procesor puternic şi o cantitate limitată de memorie RAM. Ei bine, acum am primit şi răspuns şi o să încalc toate regulile review-urilor începând cu acest aspect. Asus P750 se mişcă foarte bine, procesorul compensează de minune RAM-ul şi este capabil să redea fără probleme şi filme în format DivX.

Poate contează şi faptul că dispozitivul nu vine cu cea mai nouă versiune de Windows Mobile, adică 6.1, ci are versiunea 6.0. Windows Mobile 6.1 consumă mai multe resurse de sistem. Dar şi aşa Asus P750 îşi merită pe deplin laudele.

Pe scurt, îmi place modul de construcţie şi designul serios, de business, al lui P750. Are dimensiuni de invidiat pentru un PDA Phone, nu este o cărămidă pe care să-ţi fie ruşine să o foloseşti ca telefon. Cea mai mare parte a dispozitivului este acoperită de plastic negru, de bună calitate. Doar pe margini are o dungă metalică şi 4 dintre butoanele de sub ecran sunt, de asemena, metalice.

Ecran

Ecranul de 2.6 inch este puţin sub trend, media la ora asta este de 2.8 inch. Însă calitatea este mulţumitoare, pentru un ecran QVGA. Se vede bine, singurele probleme apar când se află în bătaia directă a soarelui, ca majoritatea telefoanelor, de altfel.

Tastatură

Asus P750 are o tastatură normală, nu QWERTY. Dar este uşor de folosit, tastele sunt suficient de mari şi nu ridică dificultăţi la tastare. Oricum, dacă vrei viteză mai mare la scris poţi oricând să apelezi la una din cele 5 tipuri de tastatură onscreen de care dispune Windows Mobile. Unii poate vor plânge după tastatura QWERTY, însă asta depinde de modul de utilizare şi necesităţile fiecăruia.

Asus P750

Butoane şi sloturi din belşug

În afară de tastatură, P750 mai este dotat, pe partea frontală, cu 8 butoane plus un controller cu 5 direcţii. Sub ecran se găsesc 4 butoane metalice. În afară de cele două butoane care corespund funcţiilor de pe ecran, am avut plăcerea şi supriza de a constata că mai există telefoane cu Windows Mobile care nu au renunţat la clasicele butoane pentru start şi ok. Doar pentru aceste două butoane P750 merită o mare bilă albă. Au rolul de a te scuti de utilizarea styluss-ului de multe ori.

Celelate patru butoane sunt plasate de-a dreapta şi de-a stânga tastaturii, câte două în fiecare parte. Două sunt pentru apeluri, unul pentru funcţia de anulare/ştergere, iar al patrulea este atribuit unui mic meniu care poate fi afişat în orice fereastră şi care permite accesul rapid la anumite funcţii.

Controller-ul nu m-a încântat în mod deosebit. L-aş fi preferat puţin mai înalt, mai scos în evidenţă pentru a fi utilizat mai uşor. Mi s-a părut destul de incomod.

Asus P750

Asus P750 este decorat din belşug şi pe margini cu diverse butoane şi sloturi. Pe partea dreapta se găseşte slotul microSD, butonul pentru camera foto, sistemul de resetare, controller-ul de pornire/oprire/stanby şi mufa pentru antenă GPS externă.

Pe latura stângă sunt plasate două butoane. Unul este pentru comenzi vocale iar celălalt este de fapt un sistem de scroll vertical similar celui de la telefoanele inteligente Sony Ericsson (JogDial). Deosebirea este că acesta nu se roteşte continuu, ci doar câte un pas.