Benq prezintă un altfel de slider

24.07.2007
Benq prezintă un altfel de slider

Benq a prezentat un nou model de telefon slider, complet diferit ca şi principiu de celelalte existente în prezent.

În mod normal, un slider înfăţişează în poziţia închis ecranul său, tastele fiind ascunse. Conceptul celor de la Benq, implementat pe telefonul Benq Siemens SL98 este exact pe dos: keypad-ul este accesibil tot timpul iar ecranul este ascuns. Care este logica acestui proiect? Pentru funcţiile de bază ale unui telefon, nu avem nevoie de ecran în totalitate. De aceea conceptul păstrează o mică parte din ecran vizibilă şi în modul închis, de ajuns pentru a afişa numele şi numărul celui care vă apelează. Pentru funcţii mai avansate, ca vizualizarea clip-urilor video sau navigarea pe Internet, display-ul va fi scos din bârlogul său.

Benq SL98

Astfel, ecranul principal acţionează şi pe post de ecran secundar, dar este protejat de praf şi şocuri în marea majoritate a timpului. Deşi teoretic proiectul ar putea fi viabil, el va trebui implementat pe dispozitive care să fie şi atrăgătoare, modelul SL98 de la Benq fiind departe de tendinţele actuale, parcă neînţelegând importanţa esteticului în industria gadgeturilor moderne.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News