BlackBerry Motion a fost anunţat oficial. Vine fără tastatură şi cu rezistenţă la apă

Autor: Cătălin Niţu 09.10.2017
BlackBerry Motion a fost anunţat oficial. Vine fără tastatură şi cu rezistenţă la apă

BlackBerry Motion a fost dezvăluit oficial. TCL, producătorul hardware-ului BlackBerry, a anunţat noul smartphone cu touchscreen în cadrul GITEX Technology Week, eveniment organizat în Dubai. Telefonul va fi pentru o perioadă exclusiv Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe, după care va fi lansat şi în alte regiuni. La prima vedere, avem de a face cu un KEYone fără tastatură, însă există destule avantaje pentru a alege noul Motion peste modelul lansat la începutul acestui an.

Noul Motion de la BlackBerry beneficiazăz de un hardware similar cu KEYone la interior. Vorbim despre un chipset Snapdragon 625, 4 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi o cameră foto de 12 megapixeli. Ecranul este complet nou, fiind bazat pe un panoul IPS cu raport de aspect 16:9, diagonală de 5,5” şi rezoluţie Full HD. Sub display găsim un buton Home cu logo-ul BlackBerry, care integrează şi un senzor de amprentă.

Noutăţile sunt însă rezistenţa la apă IP67, acelaşi nivel de rezistenţă precum iPhone 7 şi 8 şi un acumulator de 4.000 mAh, care ar trebui să ofere o autonomie de top, având în vedere configuraţia hardware disponibilă. La nivel software avem de a face cu Android 7.1 personalizat de BlackBerry în Canada, care beneficiază de sistemul de securitate DTEK, orientat către utilizatorii din mediul business.

BlackBerry Motion se va lansa la un preţ echivalent cu 460 de dolari, ceea ce sugerează că avem de a face cu un concurent pentru toate celelalte dispozitive din gama mid-range premium.