Cât costă producția lui iPhone 12 Pro în comparație cu prețul său de 1.000 de dolari

25.11.2020
Cât costă producția lui iPhone 12 Pro în comparație cu prețul său de 1.000 de dolari
foto: iFixit

iPhone 12 Pro este un model surprinzător de la Apple în 2020. În timp ce vine cu un design îmbunătățit și cu componente mai performante, acesta nu este semnificativ mai scump decât modelul de anul trecut. La raft, iPhone 12 Pro și iPhone 11 Pro au același preț (în dolari și euro), în ciuda faptului că dimensiunile sale au crescut și la interior apar niște modificări importante. Și în ciuda faptului că prețul nu a crescut de la an la an, se pare că iPhone 12 Pro este destul de scump de produs, conform prețurilor componentelor sale.

Componentele iPhone 12 Pro sunt mai ieftine decât jumătate din costul de la raft

Conform Fomalhaut Techno Solutions, componentele unui iPhone 12 Pro costă aproximativ 406 dolari. Această sumă este adăugată la costul total de producție al telefonului atunci când sunt luate în considerare și alte costuri precum asamblarea, cercetarea și dezvoltarea, marketing-ul și transportul până la magazine, plus adaosul comercial al magazinului care îl vinde. Totuși, știm și faptul că Apple lucrează în general cu margini de profit de aproximativ 30%, deci probabil că restul costurilor nu sunt la fel de mari precum costul componentelor.

La fel ca în anii trecuți, ecranul de pe iPhone 12 Pro nu mai este cea mai scumpă componentă. Samsung este compania responsabilă pentru aceste ecrane, prețul lor fiind estimat la 70 de dolari. Modem-ul 5G este în schimb estimat la un cost de 90 de dolari. Acesta este un model Qualcomm X55 5G, pe care îl regăsim și pe alte smartphone-uri, dar echipate cu chipset-uri Snapdragon.

iPhone 12 Pro Max vs pro vs mini back

Procesorul Apple A14, primul pe 5nm de pe piață și unul dintre cele mai puternice la ora actuală, costă doar 40 de dolari, acesta fiind unul dintre avantajele Apple: atunci când îți produci propriile cipuri, ai costuri mai mici la final decât dacă le cumperi de la parteneri. RAM-ul și memoria flash costă încă 13, respectiv 20 de dolari, în timp ce senzorii de la Sony costă între 7,4 și 7,9 dolari bucata.

În timp ce iPhone 12 Pro ajunge pe la 406 dolari în producție și costă 999 dolari, un iPhone 12 standard costă 829 de dolari la raft și are un cost de producție de 373 dolari americani. Diferențele între aceste variante sunt o cameră, senzorul LiDAR și un ecran mai puțin luminos pe partea hardware. Oțelul este de asemenea înlocuit cu aluminiu pe varianta „normală”.

iPhone 12 nu include decât foarte puține componente chinezești

Un alt lucru interesant este însă faptul că iPhone 12 nu este produs cu foarte multe componente din China. Majoritatea componentelor (în funcție de valoarea lor) sunt produse de companii din Europa (21,9%), SUA (21,9%) și Coreea de Sud (26,8%). Restul componentelor sunt făcute în Japonia (13,6%), Taiwan (11,1%) și în cele din urmă China (4,6%).

Aceasta pare să fie parte din strategia Apple de a se depărta treptat de China. Compania a început deja să mute o parte din producție în alte țări, precum India sau Vietnam. Există zvonuri și despre producția de iPhone-uri în Mexic, iar noile modele Mac Pro deja sunt asamblate în SUA.

sursa: Nikkei

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult