Cât de ineficient este, de fapt, să folosești încărcare wireless și de ce contează

07.08.2020
Cât de ineficient este, de fapt, să folosești încărcare wireless și de ce contează

Pe măsură ce funcția de încărcare wireless începe să fie întâlnită pe tot mai multe modele smartphone, inclusiv de la Apple, modul în care această tehnologie funcționează și ineficiențele ei încep să conteze neașteptat de mult, ridicând problema dacă nu cumva încărcarea telefoanelor mobile contribuie decisiv la încălzirea globală.

La prima vedere, pare improbabil ca un smartphone alimentat de baterie să contribuie la încălzirea globală prin energia consumată în timpul procesului de încărcare. Dar dacă vorbim despre 100 milioane de telefoane mobile, sau 1 miliard? Dar dacă punem la socoteală și faptul că mai bine de jumătate din energia consumată pentru încărcare nu ajunge efectiv în acumulator, ci se pierde sub formă de căldură din cauza ineficiențelor procesului de transfer.

În mod evident, așezarea telefonului pe un suport de încărcare este mult mai convenabilă decât conectarea fizică a unui cablu, care la final rămâne abandonat pe masa de birou. Dar ce presupune, de fapt, transferul wireless de energie către acumulatorul unui smartphone.

Deși nu este imediat evident de ce, există un motiv întemeiat pentru care gospodăriile nu au un prevăzute un difuzor wireless de electricitate, care să alimenteze toate gadgeturile noastre fără să întindem vreodată mâna după un cablu sau prelungitor. Acesta este că tehnologia inventată cândva de Nikola Tesla nu este nici pe departe eficientă, mare parte din energia emanată în eter fiind absorbită și convertită în căldură de alte elemente electro-conductoare cum ar fi armătura clădirilor, disipată în eter, sau irosită chiar de către dispozitivul emitor.

În cazul dispozitivelor smartphone vorbim însă despre puteri de transmisie mult mai mici, de unde rezultă că și pierderile ar trebui să fie la fel de mici. Numai că, lucrurile nu stau chiar așa.

Încărcare Wireless, soluție comodă și atât

Prima problemă de care ne lovim la folosirea sistemelor de încărcare wireless este faptul că viteza de încărcare este puternic dependentă de precizia cu care așezăm smartphone-ul perfect centrat pe suportul de încărcare, orice abatere reducând curentul de alimentare menționat pe lista cu specificații.

Problema este că energia transmisă în mod wireless între dispozitivul de alimentare și telefonul mobil nu este captată în totalitate, experimentele demonstrând că în medie 47% din energia folosită este irosită, fiind convertită direct în căldură. Astfel, dacă pentru atingerea unui nivel similar de încărcare este livrată o putere de 14.26 Whr prin cablul USB-C, în modul wireless este nevoie de 21.04 Whr, după ce luăm în considerare ineficiențele tehnologiei de alimentare. În scenariul cel mai puțin favorabil, alinierea neglijentă a telefonului pe suportul de încărcare wireless poate crește chiar și cu 80% energia consumată la încărcare, comparat folosirii cablului USB-C.

Reevaluând experimentul făcut pentru a lua în considerare cele 3.5 miliarde de telefoane mobile puse la încărcat zilnic în lume, folosirea tehnologiilor de încărcare wireless ar aduce o risipă uriașă de energie, efectiv dublând consumul de energie atribuit în prezent încărcării dispozitivelor smartphone.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult