Samsung vinde un încărcător wireless care e și sterilizator UV

02.07.2020
Samsung vinde un încărcător wireless care e și sterilizator UV

Dispozitivele care sterilizează obiecte sau suprafețe folosind lumină ultravioletă (UV) sunt tot mai populare, în plină pandemie COVID-19.

Lămpi de acest fel au fost montate pe drone, pe sisteme de igienizare a avioanelor și chiar în măști de protecție.

A venit rândul gigantului Samsung să ofere un dispozitiv cu lumină UV. Cu un nume destul de complicat, ITFIT UV Sterilizer With Wireless Charging este o cutie în care utilizatorul își pune telefonul sau căștile wireless pentru a le încărca și curăța de bacterii și virusuri. Cutia este suficient de mare pentru a fi folosită la igienizarea altor obiecte, precum ceasuri sau ochelari.

Smartphone-urile care nu sunt igienizate frecvent sunt unele dintre cele mai murdare obiecte din jurul nostru.

Dispozitivul UV a fost dezvoltat pentru Samsung de un partener

Samsung susține că produsul elimină 99% din bacterii în mai puțin de 10 minute. Încărcătorul wireless de 10 wați este bazat pe standardul Qi.

Dispozitivul nu a fost dezvoltat de Samsung, ci de un partener și vândut sub marca ITFIT, deținută de compania asiatică.

ITFIT UV Sterilizer costă în Thailanda echivalentul a 51 de dolari. Nu se știe dacă produsul va fi disponibil și în Europa sau America de Nord.

Lumina UV poate distruge virusurile și bacteriile, inclusiv coronavirusul care provoacă boala COVID-19. Lămpile folosite pentru sterilizare sunt calibrate pentru a emite lumină cu o lungime de undă scurtă (între 200 și 280 nanomeri). Denumită şi UV-C, aceasta este cea mai dăunătaore lumină ultravioletă.

Foto: Samsung

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult