Cât de rezistent este Galaxy S23 vs predecesorul S22, atunci când este scăpat pe jos

28.03.2023
Cât de rezistent este Galaxy S23 vs predecesorul S22, atunci când este scăpat pe jos

Publicat de o companie care oferă servicii de asigurare pentru telefoane mobile, cel mai recent drop-test Galaxy S23 încearcă să „măsoare” cu cât mai rezistent este noul flaghip Samsung, comparat predecesorului S22.

Spre deosebire de alte experimente care încearcă să determine prin încercări progresive care este punctul de la care pe sticla minerală și finisajele metalice încep să apară fisuri și deformări permanente, în cazul de față sărim direct la scenariul „cel mai negru” al unei căderi pe ciment de la înălțimea unei persoane adulte (180 cm).

Orice s-ar spune în campaniile publicitare, niciun smartphone neprotejat în carcasă de protecție nu ar scăpa unei astfel de căderi fără măcar julituri adânci pe muchiile expuse. Iar dacă în contact cu cimentul intră și suprafețele din sticlă, spargerea acestora este practic garantată.

Pornind de la această premisă, rămâne doar să determinăm cât de mari sunt daunele, dacă și cu ce costuri ar mai putea fi reparat un astfel de telefon.

În comparația S22 Ultra vs S23 Ultra, modelul de anul acesta s-a făcut remarcat prin propagarea mult mai redusă a fisurilor pe suprafețele din sticlă, telefonul rămânând funcțional și cu cele mai puține daune dintre modelele testate. În mod paradoxal, deși este mai compact și mai ușor, modelul Galaxy S23 suferă cele mai mari stricăciuni, la fel ca predecesorul S22, devenind inutilizabil după o singură cădere cu ecranul în jos. Undeva pe la mijloc, Galaxy S23 Plus s-a ales cu ecranul spart și separat șasiul carcasei deformate.

Deși protejate cu Gorilla Glass Victus 2, niciuna dintre versiunile Galaxy S23 nu au scăpat intacte, dar în mod paradoxal, telefonul cel mai greu și cu ecran curbat a ieșit cel mai puțin „șifonat”. Cert este că în lipsa unei carcase de protecție de foarte bună calitate, oricare versiune S23 va avea nevoie de reparații costisitoare după un astfel de accident.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult