Cât de rezistent este OnePlus 8 Pro, noul telefon de 1.000 euro. VIDEO

15.04.2020

OnePlus 8 Pro este dispozitivul care marchează trecerea brandului chinez de la un producător de „alternative” la flagship-uri la veritabile dispozitive de acest gen. Astfel, pretențiile pentru un astfel de dispozitiv sunt acum mai înalte, iar testele JerryRigEverything confirmă încă o dată că OnePlus produce unele dintre cele mai solide dispozitive de pe piață, ba chiar acestea fiind și mai mult îmbunătățite față de modelele din trecut.

Când vine vorba despre design exterior, OnePlus 8 Pro nu schimbă foarte multe față de OnePlus 7 Pro sau 7T Pro. Un avantaj la nivelul durabilitate ar fi eliminarea camerei frontale retractabile și integrarea acesteia în ecran, întrucât construcția din sticlă și metal este aproape identică.

Avem de a face cu două panouri de sticlă curbată și o ramă metalică subțire între acestea, care asigură integritatea structurală. Astfel, telefonul nu poate fi îndoit și nici nu se sparge sticla atunci când încerci să faci asta. Anul trecut, OnePlus 7T, cu modulul de cameră rotund pe partea din spate, s-a spart în cadrul aceluiași test.

În rest, telefonul rezistă la fel de bine testelor de zgâriere, însă testul cu flacăra deschisă dezvăluie că noul panou QHD+ la 120 Hz rămâne cu urme permanente pe suprafața sa, ceva ce modelele de top din ultima perioadă nu pățesc. Totuși, acesta este un test extrem, care nu are o foarte mare utilitate în viața de zi cu zi.

Pentru 900, respectiv 1.000 de euro, OnePlus 8 Pro pare să ofere rezistență la fel de bună precum alte dispozitive din clasa de top, ajungând cam la același nivel atins și de Galaxy S20 Ultra, iPhone 11 Pro Max sau Huawei P40 Pro din punct de vedere al construcției.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult