Chiar dacă făcea glume pe seama Apple, Samsung ar putea elimina accesoriile din cutia Galaxy S21

Autor: Cătălin Niţu 27.10.2020
Chiar dacă făcea glume pe seama Apple, Samsung ar putea elimina accesoriile din cutia Galaxy S21

În ciuda criticilor, Apple a făcut anul acesta un pas important în reducerea amprentei sale de carbon. Compania a eliminat complet accesoriile extra din cutiile modelelor iPhone care sunt la vânzare în acest moment, cât și din cutia Apple Watch. Chiar dacă Samsung a fost una dintre primele companii care au încercat să capitalizeze pe baza acestei decizii, lăudându-se cu adaptorul de priză din pachetul dispozitivelor Galaxy, se pare că seria Galaxy S21 ar putea să împrumute aceeași strategie pe care a aplicat-o și Apple.

Samsung ar putea scoate din cutie căștile și adaptorul de priză din cutia Galaxy S21

Se zvonea încă din vară că Samsung pregătește o mișcare similară: să scoată accesoriile din cutiile următoarelor modele de smartphone-uri Galaxy. Acelea erau însă doar zvonuri, care nu s-au concretizat odată cu lansarea seriei Galaxy Note20. Ce am văzut însă în cazul Note20 a fost faptul că Samsung oferă accesorii diferite, în funcție de regiune. Unii utilizatori primesc o husă de protecție și folie pe ecran, în timp ce alții nu primesc aceleași „bonusuri”.

Conform ChosunBiz, publicație Sud Coreeană, Samsung plănuiește ca pentru următoarea gamă de produse high-end, Galaxy S21 (sau S30?), să repete exact ceea ce a făcut Apple. Astfel, noile modele ar putea fi livrate doar alături de un cablu USB, fără căștile AKG de până acum și fără un adaptor de priză. Această decizie ar putea fi prezentată, la fel ca în cazul Apple drept un efort pentru a limita deșeurile electronice.

Desigur, această mișcare va încuraja și trecerea la accesorii mai scumpe. Samsung vinde deja un adaptor de priză de 45W, compatibil cu modelele din seria Galaxy S20, care nu era inclus în cutie. De asemenea, Compania a lansat în ultimii doi ani mai multe modele de căști true wireless din gama Galaxy Buds. Atunci când vor avea de ales între căști cu fir și căști wireless, probabil că unii utilizatori vor prefera să scape de fire.

Vom afla dacă Samsung va scoate într-adevăr accesoriile din pachet foarte curând, întrucât zvonurile recente sugerează că seria Galaxy S21 va fi prezentată în luna ianuarie, cu o lansare programată pentru luna februarie. Astfel, modelele S21 ar putea fi primele telefoane high-end importante din 2021.

sursa: ChosunBiz, via Android Authority