Communicator cu touchscreen de la Nokia?

03.10.2008
Communicator cu touchscreen de la Nokia?

Nokia Communicator touchscreen?Intenţionat sau nu, cei de la Nokia au lăsat să le scape ieri o imagine cu un dispozitiv pe cât de misterios, pe-atât de tentant. Printre slide-urile prezentate într-un webcast despre platforma software S60 touch s-a aflat o imagine cu un telefon similar cu cele din seria Communicator. Este vorba de o randare 3D a dispozitivului, dar asta nu ne împiedică să remarcăm faptul că telefonul se desface, pe spatele său fiind afişată o tastatură. Stilusul din poză ne face să credem că tastatura-ecran este sensibilă la atingere. Deşi nu ar fi primul telefon cu ecran pe ambele feţe, acesta ar putea fi primul Communicator cu S60 touch.

Acum că a fost lansat Nokia 5800, ne putem aştepta la aproape orice din partea producătorului finlandez de telefoane mobile. Nu s-a putut obţine o confirmare oficială dacă acest Communicator este real sau doar un simplu concept. O problemă de construcţie pe care o putem sesiza este chiar mecanismul de deschidere al telefonului. Aducerea celor două jumătăţi la poziţia din imagine nu prea se poate face fără încheieturi vizibile. Rămâne de văzut dacă acest Communicator de la Nokia a fost doar un exerciţiu de design sau se va concretiza într-un terminal real.