Componentele din care este realizat Samsung Galaxy S7 costă 255 de dolari

15.03.2016
Componentele din care este realizat Samsung Galaxy S7 costă 255 de dolari

Firma de cercetare IHS a desfăcut smartphone-ul Galaxy S7 în bucăţi pentru a vedea cât costă componentele. Costul de construcţie estimat pentru un Galaxy S7 a fost de 255 de dolari.

Cea mai scumpă componentă, cu o valoare de 62 de dolari, este procesorul Snapdragon 820 (au testat versiunea destinată pieţei din SUA). Modulul camerei costă, potrivit IHS, 13,70 dolari.

Cei de la IHS au testat versiunea cu capacitate de stocare internă de 32 GB din oferta operatorului telecom Verizon. La liber, telefonul costă 672 de dolari. 

Prin comparaţie, iPhone 6S 16 GB are un preţ de 650 de dolari în oferta Verizon, iar componentele sale costă 188 de dolari.

Deşi diferenţa dintre preţul de producţie al Galaxy S7 şi cel de vânzare este mare, mare parte din aceasta este folosită de Samsung pentru marketingul produsului, cercetare şi dezvoltare, livrare sau plata unor licenţe.
 

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult