Coreea de Nord nu le permite sportivilor săi de la Rio să primească smartphone-urile Galaxy S7 edge oferite de sponsorul Samsung

17.08.2016
Coreea de Nord nu le permite sportivilor săi de la Rio să primească smartphone-urile Galaxy S7 edge oferite de sponsorul Samsung
Samsung este unul dintre cei mai proeminenţi sponsori ai Jocurilor Olimpice de la Rio. Compania le-a oferit tuturor sportivilor participanţi la competiţie câte un smartphone Galaxy S7 edge Olympic edition. Din păcate pentru atleţii din Coreea de Nord, oficialii nu le permit să deţină dispozitivele. 
 
Smartphone-ul oferit sportivilor are aceleaşi caracteristici tehnice ca modelul standard, dar diferă la exterior. Cercurile olimpice sunt imprimate pe spate, iar butoanele capacitive afişează culori în temele JO. Această versiune a dispozitivului costă 850 de dolari. 
 
 
Delegaţia din Coreea de Nord a primit 31 de telefoane Samsung. Potrivit companiei, un reprezentant al echipei din statul comunist a trecut pe la standul său pentru a ridica telefoanele, dar niciun sportiv nu a primit unul. Managerul respectiv a refuzat să explice ce a făcut cu dispozitivele. 
 
Sportivii din Coreea de Nord nu au voie nici să iasă din satul olimpic. 
 
 
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult