Designul iPhone 8 confirmat de fişiere incluse în sistemul de operare al boxei HomePod

Autori: Adrian Popa, Cătălin Niţu 31.07.2017
Designul iPhone 8 confirmat de fişiere incluse în sistemul de operare al boxei HomePod

În ciuda faptului că toate informaţiile despre iPhone 8 pe care le avem în prezent provin din surse greu de verificat, se pare că multe dintre acestea au fost confirmate cu ajutorul unei singure imagini. Dezvoltatorii care au acces la firmware-ul pentru HomePod, noua boxă wireless inteligentă de la Apple, au găsit prin aceasta o imagine care confirmă designul exterior al noului smartphone, cât şi alte informaţii referitare la capabilităţile acestuia.

Fără nicio îndoială, iPhone 8 (care ar puta fi lansat sub forma denumirii iPhone Pro, sau iPhone X) va beneficia de un design cu display fără margini groase. Acesta va renunţa la vechiul buton Home, care a fost prezent pe toate modelele de până acum, iar în partea de sus, ecranul va fi decupat pentru a găzdui camera foto frontală şi o serie de alţi senzori, printre care unul care va scana faţa utilizatorului.

În codul sursă pentru HomePod au fost găsite referinţe pentru o funcţie numită „BKFaceDetect”, care ar putea fi o abreviere pentru BiometricKit Face Detect, lucru care sugerează că Apple se va baza pe recunoaşterea facială pentru deblocare şi autentificarea utilizatorilor. Sufixul „Kit” este de obicei rezervat pentru uneltele destinate dezvoltatorilor, fiind lansate în ultimii ani mai multe astfel de API-uri precum HomeKit, CarKit sau ARKit.

Boxa inteligentă HomePod încă nu s-a lansat, Apple sugerând că lansarea va avea loc spre sfârşitul anului în curs. În momentul în care aceasta va fi pe piaţă, cu sigurantă că iPhone 8 va fi deja disponibil pentru consumatori, deci includerea imaginilor descriptive cu telefonul în software-ul său încă de pe acum nu ar trebui să fie o surpriză.