DxOMark: Camera de pe iPhone 12 Mini, mai bună decât cea de pe Galaxy Note20 Ultra

Autor: Cătălin Niţu 29.01.2021
DxOMark: Camera de pe iPhone 12 Mini, mai bună decât cea de pe Galaxy Note20 Ultra

Seria iPhone 12 nu a reprezentat doar un salt în performanță și un upgrade pentru camera modelului Max. Se pare că toate modelele au beneficiat de câteva îmbunătățiri, chiar dacă acestea nu sunt imediat evidente. Fie că vorbim despre ecranele OLED, design-ul cu margini drepte sau autonomia, fiecare model a primit câte ceva. iPhone 12 Mini este abia la prima generație, însă face deja o impresie destul de bună, fiind echipat cu o cameră performantă, care pune dispozitivul pe locul 14 în topul DxOMark.

Performanta iPhone 12 Mini este apropiată de cea a „campionului din 2019”, Mate 30 Pro 5G

Locul 14 nu sună foarte sus, însă trebuie să menționăm că în topul DxOMark pe primele poziții avem două modele din gama Mate 40 de la Huawei, există deja listate modelele iPhone 12 Pro și Pro Max, Xiaomi Mi 10 Ultra, Huawei P40 Pro și chiar Galaxy S20 Ultra 5G, pe lângă alte câteva modele de la Vivo, Oppo și Honor. Astfel, iPhone 12 Mini vine imediat sub Huawei Mate 30 Pro 5G, care în 2019 era pe primul loc în acest clasament.

Vorbim totuși despre un smartphone de dimensiuni reduse, care nici măcar nu integrează o cameră cu zoom, ci doar una secundară ultra-wide pe lângă cea principală.

Se pare că Apple a îmbunătățit foarte mult procesarea software a fotografiilor, reușind să facă dintr-un dispozitiv atât de mic precum iPhone 12 Mini să fie unul dintre cele mai performante pentru fotografie pe camera principală. De altfel, fiind vorba despre un iPhone, calitatea înregistrărilor video este de asemenea peste media din piață. DxOMark a dat note mari în special pentru timpul de expunere bine ajustat automat, focalizare rapidă și stabilizare eficientă, toate cu punctaj peste 100. La capitolul fotografie, focalizarea rapidă, culorile și detaliile captate au fost cele mai importante, alături de timpul de expunere corect calculat.

iphone 12 mini

Desigur, iPhone 12 Mini pierde puncte atunci când vine vorba despre zoom, având la dispoziție doar zoom digital, în timp ce camera ultra-wide nu este tocmai una de top. Modelele iPhone 12 folosesc aceeași cameră ultra-wide precum seria iPhone 11, care este decentă în lumină naturală, însă greu de folosit seara sau noaptea. Măcar iPhone 12 Mini are și un mod nocturn pe această cameră, dar rezultatele nu sunt tocmai impresionante.

Scorul de 122 puncte este la egalitate cu iPhone 12, deci nu este o mare surpriză, iar aceste teste confirmă că cele două sisteme foto sunt identice între cele două dispozitive. De fapt, inclusiv iPhone 12 Pro folosește un sistem similar, diferențele fiind camera cu zoom 2x și senzorul LiDAR.

sursa: DxOMark