Elephone P9000, primul smartphone deca-core, se lansează la toamnă

Elephone P9000, primul smartphone deca-core, se lansează la toamnă

MediaTek a anunţat procesorul deca-core Helio X20 (MT6797) în urmă cu puţin timp, însă până în prezent niciun producător de hardware nu a anunţase un smartphone bazat pe acesta. Elephone este însă prima companie care a confirmat integrarea acestui chipset pentru modelul P9000, care va fi lansat în această toamnă.

Elephone P9000 devine astfel primul smartphone cu procesor deca-core din lume. Cipul celor de la MediaTek va fi de asemenea primul care va folosi o arhitectură de trei clusteri, incluzând două nuclee Cortex-A72 la 2,5 GHz, patru nuclee Cortex-A53 la 2 Ghz şi patru nuclee Cortex-A53 la 1,4 GHz. Fiecare dintre acestea vor fi utilizate în funcţie de necesităţi. Nucleele rapide vor fi utilizate atunci când este necesară performanţă ridicată, cele cu frecvenţă medie vor fi utilizate când este necesar un balans între performanţă şi consum de energie, în timp ce nucleele mai lente vor ajuta în momentele în care acumulatorul este aproape gol. Alături de acest procesor, chipset-ul MT6797 va integra şi un GPU Mali-T800.

Elephone P9000 va include de asemenea şi 4 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare, un ecran Full HD de 5,5” şi camere de 8, respectiv 20,7 megapixeli. Spre diferenţă de alte modele Elephone, acesta va oferi un acumulator cu o capacitate de „numai” 3100 mAh. P9000 fi lansat pe data de 20 octombrie la preţul de 500 de dolari americani.