Galaxy A13 5G ar putea fi cel mai ieftin telefon Samsung cu 5G

11.10.2021
Galaxy A13 5G ar putea fi cel mai ieftin telefon Samsung cu 5G

Galaxy A13 5G completează oferta de telefoane Samsung, oferind capabilități 5G la prețul de aproximativ 200 euro.

Dacă predecesorul Galaxy A12 a impresionat prin capacitatea bateriei și ecranul HD+ Infinity-V de 6,5 inch, noul model plusează semnificativ pe partea de performanță și dotări, schimbând chipsetul MediaTek Helio P35 cu soluția Dimensity 720 5G. Totodată. Rezoluția ecranului ar urma să crească la FHD+ (2340×1080 pixeli).

Pornind de la prețul de 178 euro cerut pentru modelul A12, este de așteptat că adăugarea conectivității 5G să ducă prețul în jurul sumei de 200 euro.

Identificat cu numele de model SM-A136B, cel mai ieftin telefon 5G din oferta Samsung ar putea fi livrat în variante cu 4GB/6GB memorie RAM, respectiv 64GB/128GB stocare internă. Pe lista dotărilor intră slotul microSD, senzor de amprentă poziționat pe lateralul carcasei, ieșire pentru căști de tip jack 3.5mm și un acumulator de 5000mAh cu funcție de încărcare rapidă.

Având în vedere bugetul restrictiv, prezența unui sistem triple-camera nu lasă așteptări prea mari. Cel mult, putem spera ca senzorul principal de 48MP al modelului A12 să fie schimbat cu unul de calitate puțin mai bună, cum ar fi noul ISOCELL JN1 de 50MP. În rest camera ultra-wide de 5MP și senzorul DoF de 2MP vin doar în completarea listei cu speficații.

Cât despre data de lansare, producătorul sud-coreean nu oferă informații concrete, dar având în vedere calendarul folosit pentru actualul model A12, putem aștepta ca Samsung să dezvăluie noul Galaxy A13 5G în perioada lunii noiembrie 2020.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult